Realitati descompuse

Spectre umane intelectuale
Cu creierul distrus de la atatea pasiuni,
Papusi morbide punctuale,
Facand cariera din viziuni.

Fete palide, nonculoare,
Maini vineti, mortuare.
Minti macabre remarcabile,
Ucigand tot ce le iese in cale.

Spirite deleghidate
De o forta suzerana,
Fac paguba in orasul bantuit.

Idei descompuse de iluzii,
Aluzii, iluzii, tot Dracul e!
Sangele curge lin pe strada
Wiski-ul perfect pentru vampiri.

Boli, bacterii si capuse
Pun stapanire pe capul nostru ca de papusa,
Articularea nulului din privirea cenusa,
Iti arata mortalitatea expusa.

Nu te uita !Doar treci si mergi mai departe,
O casa descompusa, o fantoma purta
Minutele inmormantate.

Existenta

Categorii sociale,
Un mod de viata mort,
Scheletele aglomereaza strazile.
Existenta unui caracter spiritual
ma indeamna sa cuget dupa acele parole
iesite din gura ta atent conturata.
Existenta,viata,vital,
Toate, niste cuvinte fara sens propriu sau figurat.

Un organism vital condus de « eu »
iti arata existenta.
Contracte de cuvinte ies din mintea mea,
Indemnandu-te sa existi, sa traiesti
minutele aflate in putrefactie.
Dar ceea ce fac este doar sa gresesc,
nu-mi pot numara literele iesite din psihic,
desi as vrea,
ca sa-ti demonstrez cat de mort esti..

Alb

Un vis alb am avut
plin de sunet si fantezie
mucegait si plin de sange
un vis alb radiat.
Un filozof imi spunea :
« Albul inseamna puritate »
puritatea sufletului este cheia
dar in visul meu nu era asa.
Un vis alb, simplu si
plin de ochi scheletici
un alb patrunzator
intrucat te face sa zbori.
Relaxare, uitare si nostalgie
intr-un vis alb frumos si uitat de psihic,
dar uitat intr-un sertar al creierului uman.
Fluturi albi zburau
Erau fericiti, de ce ?
Era atat de mult alb,
incat vroiam sa ma cert.
Sa ma cert pentru ca nu inteleg
ce inseamna a-ti curata psihicul ?
Visand alb ? Nu prea cred…

Poem

Fete stingherite de vant
ale oamenilor cu sufletele intemnitate
o masca alba de fier
ascunde zambetele taioase.
Privind cutia cu valori a mamei,
vad o poza invechita de timp
eram noi doi, fratioare,
doi copii cu fetele ca de schelete albe.
Alba mi-a fost copilaria
O inchisoare alba plina de tainele vietii,
Dureri, bucurii si iubire uitata
Intr-o cutie invechita de timp.
Stand cu genunchii goi pe podeaua rece
cu un gandac negru trecand pe langa mine
vad o fata scheletica si atent conturata…
Tu erai, mama,
O dantela rosie iti rupea gatul
si te forta sa zambesti
o putere a mintii satanice,
un spectru cu o inima mare,
te-a creat.
O creatie, atent prelucrata
Far acute si alte defecte populare,
O pata de culoare in ochi si
un rosu aprins pe buze,
de-o frumusete rara te-a facut.
O ideologie a gandurilor prostesti,
Imi spune sa plec si sa las cutia cu poze
mucegaite de minute si ,
sa va las
pe voi sa descoperiti…