Depressed, but well dressed.

Fericirea devine un subiect necunoscut pentru mine. În ultima vreme când mă agăț de anumite momente care mă fac să mă simt bine, totul se dărâmă a doua zi. O furtună de gânduri și întrebări îmi îneacă sufletul, pentru că nu mai știu ce se întâmplă și dacă este necesar să rămân optimistă sau să o las baltă. 

Am ajuns la concluzia că este ceva în neregulă cu mine și oricând am șansa de a zâmbi în fața lumii, totul se distruge în mii de bucățele. Fluturașii mei au plecat, fericirea e undeva ascunsă în mine și nu o pot găsi, zâmbetele sincere și reale au dispărut. Aș putea spune că am uitat cum e să fiu o femeie fericită. Totul are o întorsătură radicală și brusc totul se risipește în aer printre lacrimi uscate și păreri false. Cineva mi-a spus că dacă zâmbesc, totul pare mai ușor, dar mi se pare că atunci când zâmbesc, totul se schimbă și nu mai am nimic. Pierd totul și m-am săturat. Am noroc de cuvinte și de prietenii mei imaginari care mă ajută să supraviețuiesc într-o lume atât de schimbătoare și lipsită de sensul adevărat al fericirii. Mi-e dor de mine, poate o să mă regasesc cândva, dar sigur nu prea curând. 

Nu mai știu exact ce vreau, ce îmi doresc, pentru că totul devine atât de greu și umerii mei nu mai rezistă mult. Sincer, am uitat cum e ca totul să-ți meargă prost, din toate punctele de vedere. But here I am, depressed but well dressed. 

Umbra mea

Simt că mă sufoc cu propriile mele sentimente. Îmi iubesc prea mult umbra şi inversul pasiunii mele mă controlează mereu în anumite situaţii. Aş vrea să înţeleg de ce, pentru că umbra mea e perfectă, iar eu trăiesc în inima ei, mănânc din mâinile ei...

Mirosul de toamnă îmi inundă mintea şi-mi răceşte mâinile. Mi-e frică ca într-o zi, când o voi apuca de mână, să fiu prea rece, iar umbra să mă lase singură într-o lume plină cu păcate. Soluţii, unde sunteţi? Am nevoie de voi să-mi aranjaţi sentimentele pe care le urăsc, pentru că se contrazic cu dragostea mea şi-mi răceşte umbra drăguţă. Unde sunteţi când am nevoie de voi? 

Miros a tine, umbră, de aceea îmi pare rău că reacţionez aşa - oare inima mea e bolnavă? Nu m-am gândit la asta, deşi ar fi trebuit. Zilele astea au fost ploioase, iar ochii mei erau mereu umezi şi acoperiţi de nori cenuşii. Da! Sunt bolnavă...şi dacă sunt bolnavă, poate fi o scuză bună, nu? Interiorul meu e piperat cu perfecţiunea ta, de aceea am aşteptări mari şi simt că timpul şi spaţiul e mereu al meu, înţelegi? 

Promit că o să-ţi scriu poveşti haioase, ca să răsara Soarele nostru şi să ne încălzească inimile, pentru că tu nu eşti doar o umbră, eşti jumătatea mea. 

Locaţia : neant

Mi-e frică să nu-mi pierd sufletul nemuritor printre notele plăpânde ale melodiilor liniştitoare. Acum, fericirea mea a apus, iar suburbia gândirii mele s-a întunecat. Trupul îmi tremură la atingerea gândurilor întunecate - demonii sunt pe lângă mine.
Starea de imponderabilitate se intensifică şi teroarea mă cuprinde. E un sentiment pe care nu-l înţeleg, nu l-am mai avut. Aş putea spune ca e un fel de început al sfârşitului. Mi-e teamă să mă pierd prin Lumea asta sensibilă, unde cuvintele şi sentimentele guvernează. Odată cu lăsarea cortinei, stelele şi tot Universul meu îşi fac simţită prezenţa. De asemenea, întrebările despre lucrurile care mă deranjează se adun în faţa mea şi încep să trăncănească non-stop, până când visele apar şi mă liniştesc, într-o oarecare măsură.
Zilele trec uşor, nu le simt, iar nopţile devin tot mai grele, căci trec prin etape care-mi depăşesc, în mod normal, limitele. Uneori, am noroc de sentimentele profunde pe care le am conservate în inima mea. Dacă ar intra cineva, cu adevărat, în sufletul meu, s-ar speria de multitudinea sentimentelor pe care le port. Am fotografii peste tot, în toate sectoarele sufletului meu, cu vise uitate şi ideale. Ideea de perfecţiune o extrag din mine, căci ea există undeva acolo. Dacă nu aş crede asta, probabil nu aş mai avea o existenţă limitată.
Mă scutur precum un stejar, iar frunzele reprezintă gândurile pe care tot încerc să scap de ele - nu reuşesc. Îmi repet că sunt puternică, doar pentru a face faţă tuturor situaţiilor şi pentru a încerca să-mi rezolv problemele. O clipă de neatenţie şi demonii mă atacă cu întâmplări neaşteptate sau mă bruschează cu amintiri dureroase. Fiecare ceartă pe care o am cu celălalt suflet e aruncată undeva în neant, plutind pe coloana vertebrală a infinitului. Însă, cuvintele rămân fără dar şi poate, iar calităţile mele se diminuează odată cu creşterea defectelor. Am încercat să fac o comparaţie între cele două, dar nu reuşesc..
Îmi dau toată silinţa să rezolv lucrurile, să le fac să meargă bine, însă puterile m-au părăsit, am nevoie de cineva care să mă impulsioneze maxim..

Şoapte subţiri

Astăzi te-ai jucat cu nuanţele ochilor mei blânzi : îmi colorai ochii după cum vroiai tu şi-mi puneai o sclipire acolo unde se vedea cel mai bine. Mi-ai luat tăcerea şi ai aşezat-o într-un sertar al inimii tale şi pe buze mi-ai desenat râsete şi veselie. Mă modelezi atent cu expresii şi cuvinte frumoase, căci ai grijă de mine şi deşi nu sunt conştientă, inima-mi fuge mereu când te vede.
Gândurile grele şi înnegrite mi le-ai luat şi le-ai aruncat în oceanul amintirilor triste. Îmi repeţi că dorinţa ta supremă este să-mi curgă fericire pură în vene şi zâmbetul să fie mereu de partea mea. De fiecare dată mă faci să mă simt micuţă, dar tot tu mă ajuţi să-mi car grijile care-s de 5 ori mai mari decât mine. Şoaptele subţiri se preling uşor pe petalele de lalele, în fiecare dimineaţă, iar parfumul sufletului tău este mireasma care îmi deschide ochii în fiecare zi. Îmi alinţi fluturaşii şi în fiecare noapte le spui o poveste nemuritoare, mai superbă decât orice basm.
Dar şi când vin furtunile, eu sunt un uragan, iar tu o simplă burniţă. Aştepţi să mă calmezi, apoi îmi admiri curcubeul din ochii mei. Ai o rezistenţă de invidiat, cred că şi un robot s-ar fi scurtcircuitat de mult lângă mine.
Tu eşti jurnalul meu, secretele mele sunt în paginile minţii tale, fiecare gând de al meu este numărul paginii, iar fiecare sentiment micuţ este un simplu cuvânt pe foile colorate.

Tu eşti primăvara sufletului meu

Suntem doi poli opuşi, eu sunt sudul, iar tu nordul. Ne completăm; eu te încălzesc atunci când inima ţi-e rece ca gheaţa, iar tu mă răceşti, când sentimentele-mi sunt înflăcărate. Ochii tăi verzi fac în fiecare seară dragoste cu punctuleţele mele albastre. Îi mângâi delicat cu genele şi îi faci să se închidă de emoţii. Mai ştii când ochii au început să-mi tremure atunci când mi-ai scris poeme pe spate? A fost magic, simţeam cum toată lumea se aşează pe spatele meu şi începe să danseze voios pe şira spinării. Erai aşa fericit când îmi încălceai părul şi te rătăceai cu degetele pe cărarea capului. Să ştii că mi-e dor de minutele alea superbe şi încălzite de dragoste pură.
Zâmbetul e ca un ocean de scântei, iar în colţul gurii ai sirene, care mă atrag în mrejele lor şi apoi începi să mă săruţi cu afecţiune. Mâinile tale mă ţin sechestrată de trupul tău plin de sentimente noi şi dăm naştere universului nostru.
Te avertizez că dacă te apropii prea mult de insula sufletului meu, s-ar putea să te ţin captiv câţiva ani. Ai grijă, dragul meu! Vei fi prizonierul dragostei mele, cuvintelor mele şi gesturilor mele. Ştii cât de greu e să spun alfabetul inimii mele când eşti prin preajmă? Inima mea se transformă de fiecare dată într-o balerină, când mă întâlnesc cu ochii tăi ; ţopăie de ici colo printre miresme de primăvară.

I wish..

Fericirea de catifea s-a ascuns, cel mai probabil, într-o haină veche de a mea, căci găsesc doar bucăţi din ea. Timpul a ascuns-o de mine, căci comportamentul meu s-a hotărît să-şi facă de cap, să acţioneze pe bază de impuls, alături de neînfricatul Orgoliu.

Mi-am îngrădit mintea cu pereţi înalţi şi albi de care mi-e frică şi nu pot scăpa, pentru că dacă scap, voi descoperi comoara pe care fiecare pirat din trupul meu vrea să o găsească. În ea se află cele mai dulci amintiri, pe care le-am capsat şi le-am aruncat în acea cutie veche pe care am îngropat-o sub timp. Dar ştiu că razele lunii mă vor ajuta să mă deschid şi să las adierea blândă a sufletului tău să mă atingă şi să pătrundă uşor. O să încerc să am încredere în petalele primăverii şi mă voi lăsa purtată de vântul din ţările calde ale inimii mele.
Am făcut o listă de cumpărături. Ea conţine următoarele : încredere în oameni, să nu uit să las trecutul în spate, să mă duc să iau nişte idei noi şi inovatoare, iubire, fericire absolută şi de asemenea să mă duc să cumpăr nişte cheiţe noi pentru uşile închise din interiorul meu. Însă, mai am nevoie de încă un lucru foarte important : o umbră care să mă ajute să trezesc dulceaţa din interiorul meu, căci fără ea nu voi reuşi să fac nimic.
Îmi trebuie mult curaj, căci mi-e frică să mă regăsesc şi să încerc să mă schimb. M-am obişnuit aşa, dar am ajuns la concluzia că întotdeauna trebuie să fac ceva nou, ca să reziste un lucru. Inima mea de porţelan va arăta mult mai bine după ce mă voi iubi cu schimbarea. 

we

Suntem blocaţi într-un suflet de sticlă, înconjuraţi de fericire parţială. Atunci când suntem nefericiţi, şoaptele ne conduc spre uitare, în neant, unde gândurile noastre sunt aruncate într-un ocean infinit.

Ne îndulcim cu albastru marin şi ne îmbrăcăm cu beatitudine efemeră. Nu uităm niciodată să ne împletim mâinile atunci când ne este frig sau când noaptea ne acoperă cu întunecimea ei. Sunt dependentă de mirosul dulce-acrişor al sufletului tău, deoarece zilnic mă ajută să uit de problemele mele cotidiene şi stresul îl închizi într-o cutiuţă de catifea. Muzicalitatea afecţiunii noastre ne ajută să ne mişcăm cu paşi mici, dar mari spre o stare de imponderabilitate, deoarece gravitaţia din mintea noastră se risipeşte atunci când cuvintele aromate intervin în sens contrar. Te ador, căci ai grijă să nu-ţi uit literele sub pernă şi mi le pui, în fiecare dimineaţă, în cutiuţa mea fermecată. Magia zâmbetului tău mă ajută să am încredere în umbre noi şi să-mi construiesc propriul Eu. 

Datorită ţie, lacrimile sunt şi ele fericite şi au fugit în ţările calde şi m-au abandonat în braţele tale. Deşi trupul tău nu este lângă mine, iar vocea nu ţi-o pot auzi, mă simt în siguranţă, căci energiile pozitive pe care mi le trimiţi mă fac să uit puţin de acest aspect şi reuşeşti să alungi singurătatea. 

Nu pot spune că suntem înconjuraţi de fericire absolută, căci nimic nu e perfect, dar putem transforma, câteodată, modul imperfect în mai mult ca perfect. Verbul care ne controlează este "a iubi". El este zeul suprem din această lume înconjurată de sticlă şi-mi convine. 

Asta e tot ce mi-am dorit. 

Îţi mulţumesc!

1

M-ai lăsat învăluită de al meu păcat,

De ce oare ai plecat?

Stelele mi-au sărutat buzele,

Iar razele lunii au făcut amor cu ale mele muze

Din ochii-nlăcrimaţi,

Căci ochii încă îmi erau parfumaţi

Cu aroma dulce a umbrii tale.

M-ai lăsat scufundată într-un ocean de gânduri,

Iar tainele amintirilor uitate în două anotimpuri,

Unde sub frunză ne-am unit buzele,

Iar sub ploaia caldă de vară am făcut amor cu numele -

Al meu şi al tău în spuma dorinţelor.

Le-am jurat credinţă veşnică norilor,

Cu condiţia să-i lăsăm să ne atingă apusul de pe coapse,

Doar atunci când furtuni de cuvinte sunt aprinse.

Mi-e dor să-ţi ating prenumele

Şi să-ţi sărut adjectivele,

Care zilnic îmi mângâiau inima ;

Cu toate că pentru tine era anonima

Care îţi enerva încăpăţânarea.

....

Voi. Noi.

În fiecare marţi ne vindem trupurile, nu ideile. Sclipirile le aruncăm pe copaci, precum ghirlandele într-un brad. Deseori urcăm şi coborâm în pivniţa sufletului nostru sfâşiat de măşti, că să ne aprovizionăm cu feţe noi şi colorate.

Perfecţiunea stă tot timpul în colţul ochilor vopsiţi, căci doar acolo apune ultima speranţă a unei zile de iarnă. Uităm să ne pictăm trupurile cu litere parfumate şi înmiresmate. Acum, mirosul nostru de maşină se împrăştie printre sufletele mici şi mari. Cuvintele noastre stau îngheţate într-un cuib uitat de ochii cerului. De ce ne vindem coastele pentru frumuseţea exterioară? Ar trebui să înţelegem că avem capacitatea de a construi blocuri de cuvinte frumoase, iar mintea noastră e o cameră care de abia aşteaptă să fie descoperită. Dacă nu reuşeşti să o descoperi la timp, caută cheia magică sub preşul uşii tale.

De asemenea, ne vindem sentimentele pure superficialităţii care stă la colţul străzii precum un dealer. Îţi cumpără sentimentele pure şi le vinde umbrelor care respir greu. Te regăseşti? Ştiu că ai făcut asta la un moment dat, dar gândeşte-te că ai făcut o umbră fericită. Ne lăsăm manipulaţi de etnia unei bârfe, iar încrederea moare în chinuri groaznice într-un lagăr. De ce o uităm acolo? E adevărat ca sinceritatea ne-a părăsit, dar pe chipul unei fiinţe minunate, întotdeauna vei găsi sinceritatea printre valurile calde ale ochilor degeraţi. Deşi nu ne mai sincronizăm bine cu tot ce e curat, ceasul nostru intern întotdeauna ne trezeşte la realitate în dimineţile geroase, căci atunci când gerul ne intră sub piele, ne afişăm doar sentimentele proaspete şi tinere, nu cele îmbătrânite şi murdare.

De ce ne înşelăm umbrele care ne iubesc? E ca şi cum am fura toata roşeaţa unui apus de soare şi am ascunde-o într-o eprubetă. Respectul şi bunul simţ dispar atunci când ceasul bate ora 5, căci atunci şoaptele se risipesc în întunericul nopţii, iar pătura tentaţiilor te îmbrăţişează şi te vrăjeşte. Trebuie să avem grijă să nu ne dezamăgim umbrele, căci ele nu ne părăsesc niciodată.

Eu o să mă ascund de voi şi vibraţia zâmbetului meu o voi ţine într-un buzunar. Mi-e frică să mă pierd în întunecimea care vă înconjoară, de aceea vă spun că : atunci când aveţi nevoie de o vorbă aromată voi fi aici, vă voi aştepta să vă umplu inima cu sentimente timide.

Un nou început; nu mai vreau.

Mi-am găsit sensul vieţii printre nişte rânduri eminente, de pe o stradă pustie. Oamenii profani m-au ajutat să înţeleg destinul unui muritor de rând, ca mine : fericirea care se ascunde sub fiecare fulg de nea.

Pe parcurs, ne îndepărtăm de toţi, fără să ne dăm seama de oribilitatea acţiunilor care se petrec lângă noi. Ne închidem în nişte globuleţe, ne ascundem resemnaţi, iar sinceritatea o lăsăm într-un bilet ascuns într-o carte dintr-o bibliotecă. Tratăm lucrurile cu superficialitate, fără să conştientizăm faptul că adoptăm acest comportament. Uneori, prietenii, cele mai frumoase fiinţe, ne scot dintr-un stres continuu şi ne liniştesc apele tulbure din sufletul nostru.

Mi-e dor să văd cum sinceritatea era cel mai frumos machiaj pentru o fată sau cea mai frumoasă cămaşă pentru un băiat. Ne îndepărtăm de caracterul acesta abisal şi ne apropiem încet, încet către un sfărşit care ne aşteaptă în oglinzile crăpate.

Cuvintele ne controlează, nu ne lasă să le expunem în fiecare moment, stau şi îşi îngrijesc trupurile cu rafinaje şi parfumuri scumpe luate din sufletele noastre păcătoase. Ele sunt bune prietene cu greşelile şi abia după ce se împerechează realizăm ce am făcut şi ne pierdem o particică din minte printre îmbrăţişări imaginare şi înceţoşate..

Sentimente albastre

Scriu despre tine,

La fiecare bucăţică de stradă,

Mă aşez pe o melodie,

Şi printre versuri şi cadenţe, zâmbesc -

Căci fluturii îmi dirijează stiloul

Şi ei scriu în locul meu ce simt.

Eu n-am puterea, ei au control asupra minţii.

Astăzi, spre exemplu,

Când ploaia s-a oprit ai apărut,

Zgribuleai de frig, prin mulţimea de picături de ploaie -

Abia ţi-ai făcut loc printre ele.

Ecoul zâmbetului meu se auzea

Răsunând în adâncul sufletului,

Unde palpitaţiile inimii tremurau de emoţie

Pe o bancă veştejită.

Parfumul vocii tale mi-a intrat în haine,

Cuvintele ieşeau fără să le pot controla,

Nu puteam să-mi ascund emoţiile,

Erau pe entuziasmate de prezenţa ta.

Cu puterea inimii tale pure,

Mi-ai luat fiecare gând negru

Şi picăturile de ploaie ne-au ocolit -

Din când în când ne mai îmbrăţişa vântul.

Şi am fugit, trebuia să mă calmez,

Iar tu, ai rămas cu gândurile pe buze

Fără ca eu să-ţi spun ceva.

Ia-mă din lumea asta şi arată-mi sentimentele,

vreau să le cunosc mai bine.

nonsens

Mi-ai luat gândurile toamnei

Şi m-ai îmbrăţişat într-o mare albastră,

Ochii, mi-ai împăiejenit

Şi cu şoapte zaharisite m-ai învelit.

Timpul s-a oprit la semafor, ne aşteaptă pe noi,

Să trecem strada profană,

Să cădem într-un amalgam de prologuri fără sfârşit,

Să ne călcăm gândurile fără sens,

Să vorbim coerent cu..

Zâmbetul -

Care e întotdeauna de partea noastră.

Timbrul vocii tale îmi ţinea trează inima

Şi vorbea cu ea, la un ceai de cuvinte aromate.

Ţine-mă aşa şi trezeşte-mă când fulgii vin.

Scurt şi de lungă durată.

Încălzeşte-mi mâna dreaptă

Raze încălzite de cearcăne ferite,

Uitate de ..... UITE!

Zile toride! Sunt în aşteptare,

În abisul din depărtare.

Se ascund printre orizonturile gri,

La polul unde scrii, poeme şi nostalgii,

Despre sentimente purpurii...

Ia-mă de mână, apucă-mă de furtună,

Nu-ţi fie frică, iubirea noastră e algebrică,

Sau aritmetică, după cum vrea acustica.

Euforica ta dragoste, ascunsă printre mătase,

Nu o împărtăşeşti, atunci când cerşeşti,

Atenţie estetică, de tip angelică.

Te ordonezi, te aranjezi,

După nori te ruşinezi, când în braţele tale mă aşez.

Să-ţi sărut liniile palmelor - bulevardele alchimiştilor.

Şi-ţi întinzi sufletul şi-mi creezi amuzamentul,

De care am atâta nevoie, iar tu mi-l dai de bunăvoie.

Cu fluturi mă hrăneşti, iar tu mă doreşti,

Trup şi sentiment, cu tine într-un angajament.

Tu să fii un absolvent, iar eu un elev absent.

Acum scrumează..

Aprinde-ţi ţigara.

Ascultă-mă.

Fumul ei îţi va înveli uitarea.

Dar taci, pentru că picăturile de scrum se îndrăgostesc acum,

De buzele tale crăpate,

Mâzgâlite cu muzica toamnei.

Dansează cu aroma ei,

Mişcă-ţi gândurile pe lângă ea,

Îndrăgosteşte-te de trupul ei fin,

Care se sacrifică, ca să uiţi.

Ce să uiţi?

Lacul albastru de lângă casa văruită,

Înconjurată de copaci singuri.

Mirosul tău de mere o înnebuneşte,

Observi?

Se topeşte când o săruţi

Şi o laşi fără haine.

Dacă îţi place să fumezi, înseamnă că iubeşti aburii,

Care se ridică în fiecare dimineaţă din ceaşca ta de cafea.

Dacă iubeşti,

Fumează-ţi inhibiţiile şi lasă-ţi dorinţele

Să cadă într-o scrumieră veche,

Să se dezlănţuie în voie,

Pe ritmurile inimii tale.

S-a terminat ţigara,

Ai reuşit să uiţi?

Noaptea e catifelată

Noaptea e ca o femeie;

Jonglează între realitate şi metafizic,

Zâmbetul ei e atât de larg, încât acoperă lumea toată -

Cum face o femeie fericită.

De asemenea, niciodată nu se îmbracă la fel,

Astăzi îşi ia carul mic ca rochiţă,

Mâine o stea căzătoare printre firele ei de păr.

Parfumul ei e inegalabil şi unic,

Îi place să fie stilată.

Deşi e rece, ea are o inimă de foc,

Dimineaţa orizonturile ei sunt încălzite

De un " Bună dimineaţa! " încântător.

Dacă într-o zi nu e răsfăţată cu acel mesaj frumos,

E înfuriată - unde nervoase şi reci te doboară şi-ţi fac pielea de găină,

Fulgere şi tunete de cuvinte reci şi seci te lovesc,

Şi ploi torenţiale de lacrimi polare îţi izolează sufletul la Polul Nord.

Îi place să fie ascultată şi privită,

Dar să fie linişte, adoră liniştea şi iubeşte natura solitară,

E mai blândă cu ea, decât cu noi - muritorii de rând.

Ea este magică - plină cu sentimente nemuritoare şi gânduri infinite.

Doar tu citeşti din palmele ochilor mei

969 de cuvinte calde au ajuns într-un mesaj,

În telefonul creierului meu, în meniu, la auz -

Acolo unde primesc mesaje de orice fel.

Astăzi cuvinte strălucitoare şi toride mi-au înroşit obrajii

Sub praful de pe str. Albina nr 3, unde câinele gri latră tot timpul.

Lacul se reflecta în ochii mei

Şi amintiri nespuse au început să se prelingă

Printre crăpăturile buzei inferioare.

Mi-ai zis că ai învăţat să ai rabdare cu norii din lumea noastră,

Să-i hrăneşti şi să ai grijă de ei

Şi totul, cică din cauză că ţi-am pus răbdarea într-un pliculeţ de zahăr

Şi sentimente noi în cafeaua verde care avea gust de ceai.

Scrumul din respiraţia mea cădea,

Atunci când stateai în faţa mea şi-mi zâmbeai fără dar şi poate -

Bulevarde fine erau pe obrajii tăi curaţi -

Mi-ar plăcea să mă plimb o dată pe acolo sau să mă prindă o ploaie rece.

M-ai răsplătit pentru că te cunosc şi pentru că te-am adus în lumea mea

Imaginară şi plină de culori triste şi fericite.

Promit că voi avea grijă să te sculptez cu atenţie în continuare

Şi da, îţi voi pune stresul în testul final.

P.S. Mă bucur că doar tu îmi înţelegi cuvintele încurcate,

mulţumesc.

visare verde sub razele soarelui albastru

Într-o zi te voi vedea cum ţii fericirea de mână

Şi vei trece pe lângă mine ca pe lângă umbra unui necunoscut,

Ne vom recunoaşte doar în coşmarurile păcătoase,

Acolo unde nu sunt reguli.

Mi-aş dori ca viaţa mea să fie un vis,

Şi să mă trezesc doar când ceva rău îmi zgârie obrazul drept,

Şi să adun toate lucrurile urâte într-o cutie

Şi să o arunc undeva.

Adorm din nou şi visez cum culorile îmi trezesc viaţa,

Simt cum braţele norilor mă îmbrăţişează

Sub ochii curioşi şi lacomi ai domnului Soare.

Simt cum Soarele e gelos că florile mă iubesc mai mult pe mine -

Simt parfum de zmeură în părul meu tot timpul.

Vreau să dorm mereu, să nu mă mai trezesc,

Ca să văd mii de umbre necunoscute

Cum îmi calcă cu neruşinare trupul curat.

Mă doare - simt prea multe cuvinte,

Iar sentimentele îmi fug prin vene,

Mai repede şi mai fierbinţi decât sângele.

Nu mai vreau să am palpitaţii,

Când îţi văd reflexia în lacul fără scrum,

Dintr-o lume cu tutun.

Fluturii îmi trezesc ochii devreme

Mă scufund într-un acvariu cu păcate -

Mici, mari, dar cu aceeasi capacitate

De a-mi rupe pânzele ale unei nopţi.

Mă grăbesc să ajung la mal, să vă arunc pe toţi

Cei care mă mâzgâlesc pe faţă când se uită la mine,

Când trec pe lângă mine, pe stradă, şi-mi arunc priviri asasine.

Norii îmi spală trupul sărat,

Frunzele galbene îmi încălzesc sufletul dezmembrat,

Fluturii îmi trezesc ochii devreme,

Iar buburuzele mă învelesc cu poeme.

Ştii cine se află în peştera aia?

Gândul tău magic pe care l-a ars ploaia,

Pentru că l-ai uitat într-un buzunar murdar.

Şi ai uitat să legi literele din abecedar

Ca să ne mai citim prin scrisorile îndrăgostite.

Acest acvariu este al tău - apucă-mă de sentimentele amorţite

Şi aşează-mă pe umărul tău, te rog, domnule.

Vreau să-mi spăl Păcatele cu majuscule.

Mi-e frică să mai stau aici, să-mi aud sufletul ţipând,

Să simt norii cântând -

Melodiile noastre de mult lăsate în Gând.

Dacă vrei să mă ţii prizonieră pe aici

Vin-o, te rog, dimineaţa, ca să-ţi simt paşii liniştiţi

Apropiindu-se încet de umbra mea - Ia ghici !

Mi-e dor de tine, domnule Vino Pleacă Aici !

Scurt

Fluturaşule, hai să visăm sub cafeaua caldă,

Hai să mergem sa ne bronzăm pe marginea unei căni

De cafea încălzită de razele soarelui.

Vreau să zburăm prin cer, printre nori,

Să mergem cu bicicleta şi să ne lăsăm aripile

La start - printre hainele noastre murdare.

Să ne lăsăm grijile într-un borcan

Şi să ne lăsăm purtaţi de curcubee

Mari şi mici, dintr-o lume cu pitici.

Hai să facem asta, pentru că am atâtea poveşti

Să-ţi şoptesc la urechea ta muzicală.

Floarea albă se desprinde -

Domnule, aş vrea să stai pe acest scaun

Şi să mă priveşti cum ştii tu mai bine.

Uită-te la zâmbetul meu de claun

Şi la ochii mei plini de zile toride.

Te rog, ajută-mă să-mi găsesc un drum

Spre inima ta din oraşul cu scrum

Şi învaţă-mă să-ţi sărut roşeaţa buzelor crăpate

Şi cum să-ţi îmbrăţişez coastele abandonate.

Ai dreptul de a-mi critica fiecare cută de pe trup

Şi să-mi spui toate păcatele pe care le-am făcut.

Numai, te rog, spune-mi secretul

Cum zbori prin mine fără să-mi dau seama că-mi mâzgâleşti portretul.

E ciudat, simt brize reci în urechea stângă

De când mi-ai făcut floarea albă să plângă,

De dor de tine şi sentimente adolescentine.

Stau în faţa ta cu sufletul dezvelit ce-ţi aparţine

Şi pictează-mi o poveste pe coapse,

Poate îţi înţeleg, domnule, sentimentele ambiţioase.

Şi te-ai ridicat şi m-ai folosit pe post de pătură -

Ţi-ai încalzit inima îngheţată şi singură.

gânduri mătăsoase

Ţi-am agăţat respiraţia în colţul gurii mele,

Aşa cum mi-ai zis,

Ce să fac de acum?

Curăţenie?

Bine, voi arunca fiecare gând murdar,

Fiecare sărut neîngrijit

Şi fiecare regret urât mirositor.

Când te întorci?

Nu mai ştiu unde să mă aşez,

Nu-mi găsesc locul printre hârtiile astea pline de ...

Dorinţele împregnate cu parfum de toamnă dulce,

Printre fluturii care se joacă cu stomacul meu,

Iar eu ţip la ei să nu mai facă atâta deranj pe acolo.

Recunoaşte umbra de care ţi-e dor

Şi întoarce-te pe aceeaşi cărare

Făcută din coji de portocale,

Copaci de tei pe margini

Şi pătată de parfumul buburuzelor -

acel parfum care se răspândeşte în aer când ele fac dragoste.

De asemenea, te rog, ia-ţi în buzunarul drept nişte petale de mac,

Vreau să le simt din nou pe şira spinării

Când mă speli cu ele ca să-mi îndepărtezi dorul.

Vin-o să pui tablouri în ochii mei

Să mă minunez dimineaţa de imaginaţia ta,

Când îmi aduci cafeaua în scoica mea preferată

Şi o ţigară aprinsă între buzele tale.

see you soon

Te-am învelit cu o pătură înstelată,

Ţi-am sărutat ochiul stâng

Şi ţi-am desenat un "noapte bună" pe gât,

norule.

Mi-e dor tine, de cel vechi,

Când închideai fereastra atunci când lacrimile

Ne inundau străzile.

Mi-e dor să mă speli cu umbre din dimensiuni diferite

Şi să mă laşi să visez în faţa oglinzii sufletului tău.

Lasă-mă să mă simt din nou frumoasă

Când mă uit la el.

Acum, ţi-ai închis gândurile într-o valiză neagră

Şi ai uitat de mine,

Fetiţa cu ochii cenuşii şi părul bronzat,

Cea care-ţi asculta fiecare idee pitorească.

Ai uitat că eu deţin polenul florilor în pistruii mei ?

Cred că da, deoarece când te murdăream cu polen pe buze

O ploaie caldă de îmbrăţisări de vară conturate cu răsărituri de august

Îmi mâzgâlea buzele.

Acum, de ce stai întins în patul Lunii singuratice?

Vin-o în braţele mele şi roagă-mă să te dezbrac de beznă

Şi să te înalbesc cu spuma mării

Şi să desenez curcubee cu aromă de scoici.

Fă-ţi curaj, căci să ştii că te voi aştepta mereu

În acel zâmbet din după-amiaza vopsită de pe banca vişinie.

on

Azi noapte am mers într-o excursie

Undeva printre rânduri de demult uitate

Şi ţi-am făcut un sandwich cu iubirea mea caldă

Şi l-ai mâncat cu poftă.

Am ajuns la destinaţie, acolo ne aşteptau gânduri

Cu braţele deschise ne-au primit

Şi zâmbete calde ne-au topit

Uitarea.

Printre rândurile prăfuite de dictando,

Ţi-am gătit o prăjitură de culoarea sângelui,

Cu aroma dulce a amintirilor,

Presărată cu puţin praf de dragoste.

Ca şi băutură, ţi-am preparat un cocktail

Din fructe dulci ale sufletului meu

Amestecate cu puritatea aerului rece de dictando.

Erai fericit, când mă vedeai cum îmi arcuiesc părul prin aer,

În timp ce-ţi găteam ceva.

Am fost egoişti şi nu am împărţit cu nimeni mâncarea noastră,

Ne-am bucurat pe deplin de bună starea din aerul rece.

Cu rochia albă lipită de corp ţi-am spus să fugim la autobuzul gri,

Trebuia să plecăm îndată.

Însă tu vroiai să amesteci în continuare la ceea ce urma să prepar :

Reţeta nemuritoare a fericirii noastre.

Nu vroiai să fugi aşa repede, nu vroiai să mă pierzi

Printre gândurile alea rele şi bune.

Braţul ţi l-am tras cu putere, am reuşit şi am urcat în autobuz.

Am întors capul o clipă şi te-am scăpat,

Te-ai întors la acel vas cu mâncarea specială pentru noi,

Am strigat să vii înapoi şi mi-ai trimis o şoptă:

"Închide ochii şi mă vei simţi întotdeauna în palma ta stângă,

Când ţi-e frică, închide lumina şi deschide ochii,

Voi fi acolo, mereu, lângă sentimentele tale.

Nu-ţi fie frică, voi veni cu trup şi suflet la tine,

Doar ai răbdare, trebuie să gătesc ceva mai întâi."

Am început să ţip, vroiam să sar din autobuz,

Nimeni nu m-a lăsat

Şi cascade de lacrimi sărate au început să-mi inunde obrajii încălziţi

De buzele tale cu aromă de vară.

Mi-e dor şi te rog, întoarce-te, nu mă uita aici, într-un colţ

Al jurnalului tău maro.