magie




Mă prind uşor de aripile raţiunii
Şi mă despic în două când ating norii
Încărcaţi cu puritate şi adieri nocturne.
O jumătate din mine a picat
Şi a intrat într-un băiat,
Într-un univers paralel
Şi încep să-l caut printe picăturile de ploaie,
Prin mătasea florilor,
Printre atingerile gingaşe ale fluturilor,
Printre notele muzicale ale gândurilor dintr-o vară.
Te-am găsit pe un fir de iarbă,
Jonglând utopia printre degete,
O aruncai în sus şi o prindeai cu sclipirea ochilor tăi.
Bucăţele din sentimentele tale cădeau
Şi fugeau rapid în gândurile oamenilor supăraţi.
Te-am privit o bucăţică de timp,
Când îmi era frig, mă încălzea plapuma nopţii
Pe care tu o făceai să radieze.
Eşti un mic clovn al fericirii,
Jumătate din tine trăieşte în trecut,
Iar cealaltă jumătate, a mea, dansează cu norii supăraţi,
Iei razele de soare şi le păstrezi în inimă,
Te speli în cascadele lacrimilor de bumbac,
Te joci de-a v-aţi ascunselea cu imaginaţia ta printre rânduri,
Şi te simţi minunat când jonglezi şi creezi zâmbete.
Printr-o picătură de ploaie caldă m-ai observat,
Cum te analizam fascinată cu un zâmbet cald pe chip.
M-ai luat pe corzile chitarei şi mi-ai pus întrebări colorate,
Acum tu erai acel micuţ licurici fascinat
Care descoperea o lume radioasă.
Încet, încet m-ai învăţat cum să alint fericirea
Şi mi-ai încuiat fiecare gând pesimist în cartea sufletelor plăpânde.
Acum, împreună ascultăm dorinţele oamenilor
Şi-i ajutăm să privească dincolo de orizonturile gri.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Doamne, cat de frumos. 8->