Metafizic expresiv

Merg ca un pinguin inghetat pe o alee congelata.Nu aud nimic in jurul meu,ma gandesc la lucruri irealizabile si pline de farmec,adica la “noi” doi.Ma impiedic si cad cu fata pe pamantul acoperit de zapada alba si unsa cu dragoste.Simt ca aterizez intr-o chestie gigantica plina cu puf rece.Stau cateva minute intinsa jos,pana cand simt o stransoare rece in zona bratului meu drept.Ma ridici cu atentie si ma analizezi,imi soptesti ca n-am patit nimic.Pleci.Ma uit in urma ta,raman blocata de chestia care s-a intamplat in cateva secunde.
Abia acum realizez cat de flegmatic esti.Bag din nou nasul si buzele in fularul parfumat cu aroma dulce a iernii si merg in continuare.Ma opresc si ma uit la cer.Doua stelute mici se tin de mana,cel putin asta imi imaginez.Evident,poate pentru ca am si creierul congelat,dar asta numai conteaza.In intunericul asta apasator,eu vad doar acele doua stelute micute care se tin de mana si emana o lumina alba,usor transparenta in bolta cereasca.Luna e martorul iubirii voastre copilaroase,zambeste ascunsa dupa norii negrii.
Usor,imi strecor mana in geanta si caut un creion ascutit.Il gasesc,era ascuns in buzunarul secret.Iau creionul in mana si incep sa desenez ceva in aer,ceva simplu si infantil.Printr-o magie,tot ce desenez se transforma in realitate obiectuala.Ok,asta e destul de bine,cred.Incep sa desenez o lume fantastica pe care mi-o doresc sa o obtin.Frumosul imi face din ochi,imi da incredere si ma sprijina si el in conturul fin si taios.Singurul lucru care e speriat de moarte e aerul.E taiat,e sfasiat de varful ascutit al creionului albastru cu detalii aurii.
Apuc radiera cazuta in geanta mea goala si sterg tot; imi spun ca tot ceea ce-mi doresc sa se intample in legatura cu acel “noi doi” nu se va realiza niciodata,nici chiar imaginar.