Reclamele

În timp ce esenţa albastră a nopţii de vară îmi mângâia corpul, eu mă chinuiam să lucrez la articolul meu. Mă numesc Anne, Anne Pettyfer. Sunt o ziaristă simplă, frumoasă şi destul de modestă. Lucrez la un jurnal online, unde ediţia online a ziarului este prelucrată de către mine şi alţi colegi. În aceşti ani, tehnologia ne-a accentuat pupila. Nu ne mai simţim atât de bine în pielea noastră netedă. De câţiva ani, Preşedintele ţării ne-a impus o regulă strictă : pe tot corpul, mii de desene care să ne reprezinte personalitatea şi hainele să nu mai fie confecţionate, decât pentru animale. Toţi oamenii umblă haotic, dezbrăcaţi pe stradă, acoperindu-se cu tatuaje. E o nouă eră. Moda de acum câteva secole, nu se mai practică – atunci când oamenii iubeau să-şi facă haine, ca să-şi ascunda visele prin buzunare sau să-şi păteze hainele cu sentimente pure şi primăvăratice.

În timp ce fumam din ţigara electrică cu o poftă imensă, mă gândeam intens la tema pe care o am : Reclamele au preluat conduita umană. Sunt de acord. Noi nu mai putem să luăm stelele şi să le aruncăm în ochii oamenilor trişti, nu mai putem lua picăturile de dragoste printre degete, nu mai putem sparge ploaia cu fumul ţigării ş.a. Azi dimineaţă m-am hotărât să discut cu Miss Cat. Miss Cat e o tânăra domnişoară, de numai 6 ani. Ea are grijă tot timpul să arate splendid şi e foarte cunoscută în lume, pentru blana mătăsoasă, genele atent periate şi conturate, ochii verzi ca smaraldul, mustăţile drepte şi picioarele gingaşe. De asemenea, este cunoscută, datorită faptului că lucrează în lumea modei, în rândul animalelor.

În această dimineaţă m-am întâlnit cu domnişoara la o cafenea, la Les deux magots. Un loc unde de fiecare dată, dacă vii devreme, poţi prinde răsăritul într-o ceaşcă de cafea. Cuvintele au început să alunece uşor în conversaţia noastră. Se vedea clar cât de educată era şi cât de mandră era de cariera sa. Cariera sa a început din cauza unei reclame TV, care i-a schimbat viaţa. Era o reclamă facută de o femeie, care vroia un graphic designer. Pe baza talentului său, a ajuns la acest rang. Frumos. La un moment dat, în timp ce îmi povestea bucuroasă despre începuturile carierei sale şi altele, m-am pierdut în oceanul trist din ceaşca de cafea. Mă apucase melancolia. Nu-mi convine deloc situaţia în care specia umană a ajuns la un nivel atât de scăzut, iar animalele sunt supraapreciate. Şi totul a început din cauza unei reclame, un banner blestemat în oraşul nostru parezian. Am fost invitaţi, toţi cei care aveam animale de casă, la un work shop. Din curiozitate, mai mulţi oameni au fost prezenţi la acea adunare. Acolo, nişte oameni de ştiinţă au făcut nişte teste pe animalele noastre. Ele au început să gândească şi să se comporte exact ca oamenii. Primul test, a fost făcut pe o pisică. După ce s-a finalizat testul şi a prins acea gândire umană, a început să ţipe tare : Miiaauu-sunt dezbracată, cum se poate-miaau?! Cu toţii ne-am speriat şi datorită noii puteri din stat, animalele erau cele mai importante, iar oamenii erau inferiori lor – discriminare, defapt schimb de roluri. Acum, mă aflu în faţa acestei pisici, pe care chiar o detest, dar trebuie să câştig ceva bani luându-i un interviu. Într-un sfârşit, am terminat. M-am ridicat subtil de la masă, i-am mulţumit şi fără chef, m-am îndreptat spre casă.

Acum, am scris acest articol, care seamănă mai mult cu o zi normală, dar sper că, anumite persoane să înţeleagă mesajul propriu-zis şi să organizăm o campanie : Stop reclamelor, ele ne conduc viaţa – la propriu !