Am ajuns la concluzia că este ceva în neregulă cu mine și oricând am șansa de a zâmbi în fața lumii, totul se distruge în mii de bucățele. Fluturașii mei au plecat, fericirea e undeva ascunsă în mine și nu o pot găsi, zâmbetele sincere și reale au dispărut. Aș putea spune că am uitat cum e să fiu o femeie fericită. Totul are o întorsătură radicală și brusc totul se risipește în aer printre lacrimi uscate și păreri false. Cineva mi-a spus că dacă zâmbesc, totul pare mai ușor, dar mi se pare că atunci când zâmbesc, totul se schimbă și nu mai am nimic. Pierd totul și m-am săturat. Am noroc de cuvinte și de prietenii mei imaginari care mă ajută să supraviețuiesc într-o lume atât de schimbătoare și lipsită de sensul adevărat al fericirii. Mi-e dor de mine, poate o să mă regasesc cândva, dar sigur nu prea curând.
Nu mai știu exact ce vreau, ce îmi doresc, pentru că totul devine atât de greu și umerii mei nu mai rezistă mult. Sincer, am uitat cum e ca totul să-ți meargă prost, din toate punctele de vedere. But here I am, depressed but well dressed.
