Voi. Noi.

În fiecare marţi ne vindem trupurile, nu ideile. Sclipirile le aruncăm pe copaci, precum ghirlandele într-un brad. Deseori urcăm şi coborâm în pivniţa sufletului nostru sfâşiat de măşti, că să ne aprovizionăm cu feţe noi şi colorate.

Perfecţiunea stă tot timpul în colţul ochilor vopsiţi, căci doar acolo apune ultima speranţă a unei zile de iarnă. Uităm să ne pictăm trupurile cu litere parfumate şi înmiresmate. Acum, mirosul nostru de maşină se împrăştie printre sufletele mici şi mari. Cuvintele noastre stau îngheţate într-un cuib uitat de ochii cerului. De ce ne vindem coastele pentru frumuseţea exterioară? Ar trebui să înţelegem că avem capacitatea de a construi blocuri de cuvinte frumoase, iar mintea noastră e o cameră care de abia aşteaptă să fie descoperită. Dacă nu reuşeşti să o descoperi la timp, caută cheia magică sub preşul uşii tale.

De asemenea, ne vindem sentimentele pure superficialităţii care stă la colţul străzii precum un dealer. Îţi cumpără sentimentele pure şi le vinde umbrelor care respir greu. Te regăseşti? Ştiu că ai făcut asta la un moment dat, dar gândeşte-te că ai făcut o umbră fericită. Ne lăsăm manipulaţi de etnia unei bârfe, iar încrederea moare în chinuri groaznice într-un lagăr. De ce o uităm acolo? E adevărat ca sinceritatea ne-a părăsit, dar pe chipul unei fiinţe minunate, întotdeauna vei găsi sinceritatea printre valurile calde ale ochilor degeraţi. Deşi nu ne mai sincronizăm bine cu tot ce e curat, ceasul nostru intern întotdeauna ne trezeşte la realitate în dimineţile geroase, căci atunci când gerul ne intră sub piele, ne afişăm doar sentimentele proaspete şi tinere, nu cele îmbătrânite şi murdare.

De ce ne înşelăm umbrele care ne iubesc? E ca şi cum am fura toata roşeaţa unui apus de soare şi am ascunde-o într-o eprubetă. Respectul şi bunul simţ dispar atunci când ceasul bate ora 5, căci atunci şoaptele se risipesc în întunericul nopţii, iar pătura tentaţiilor te îmbrăţişează şi te vrăjeşte. Trebuie să avem grijă să nu ne dezamăgim umbrele, căci ele nu ne părăsesc niciodată.

Eu o să mă ascund de voi şi vibraţia zâmbetului meu o voi ţine într-un buzunar. Mi-e frică să mă pierd în întunecimea care vă înconjoară, de aceea vă spun că : atunci când aveţi nevoie de o vorbă aromată voi fi aici, vă voi aştepta să vă umplu inima cu sentimente timide.

Un nou început; nu mai vreau.

Mi-am găsit sensul vieţii printre nişte rânduri eminente, de pe o stradă pustie. Oamenii profani m-au ajutat să înţeleg destinul unui muritor de rând, ca mine : fericirea care se ascunde sub fiecare fulg de nea.

Pe parcurs, ne îndepărtăm de toţi, fără să ne dăm seama de oribilitatea acţiunilor care se petrec lângă noi. Ne închidem în nişte globuleţe, ne ascundem resemnaţi, iar sinceritatea o lăsăm într-un bilet ascuns într-o carte dintr-o bibliotecă. Tratăm lucrurile cu superficialitate, fără să conştientizăm faptul că adoptăm acest comportament. Uneori, prietenii, cele mai frumoase fiinţe, ne scot dintr-un stres continuu şi ne liniştesc apele tulbure din sufletul nostru.

Mi-e dor să văd cum sinceritatea era cel mai frumos machiaj pentru o fată sau cea mai frumoasă cămaşă pentru un băiat. Ne îndepărtăm de caracterul acesta abisal şi ne apropiem încet, încet către un sfărşit care ne aşteaptă în oglinzile crăpate.

Cuvintele ne controlează, nu ne lasă să le expunem în fiecare moment, stau şi îşi îngrijesc trupurile cu rafinaje şi parfumuri scumpe luate din sufletele noastre păcătoase. Ele sunt bune prietene cu greşelile şi abia după ce se împerechează realizăm ce am făcut şi ne pierdem o particică din minte printre îmbrăţişări imaginare şi înceţoşate..

Sentimente albastre

Scriu despre tine,

La fiecare bucăţică de stradă,

Mă aşez pe o melodie,

Şi printre versuri şi cadenţe, zâmbesc -

Căci fluturii îmi dirijează stiloul

Şi ei scriu în locul meu ce simt.

Eu n-am puterea, ei au control asupra minţii.

Astăzi, spre exemplu,

Când ploaia s-a oprit ai apărut,

Zgribuleai de frig, prin mulţimea de picături de ploaie -

Abia ţi-ai făcut loc printre ele.

Ecoul zâmbetului meu se auzea

Răsunând în adâncul sufletului,

Unde palpitaţiile inimii tremurau de emoţie

Pe o bancă veştejită.

Parfumul vocii tale mi-a intrat în haine,

Cuvintele ieşeau fără să le pot controla,

Nu puteam să-mi ascund emoţiile,

Erau pe entuziasmate de prezenţa ta.

Cu puterea inimii tale pure,

Mi-ai luat fiecare gând negru

Şi picăturile de ploaie ne-au ocolit -

Din când în când ne mai îmbrăţişa vântul.

Şi am fugit, trebuia să mă calmez,

Iar tu, ai rămas cu gândurile pe buze

Fără ca eu să-ţi spun ceva.

Ia-mă din lumea asta şi arată-mi sentimentele,

vreau să le cunosc mai bine.

nonsens

Mi-ai luat gândurile toamnei

Şi m-ai îmbrăţişat într-o mare albastră,

Ochii, mi-ai împăiejenit

Şi cu şoapte zaharisite m-ai învelit.

Timpul s-a oprit la semafor, ne aşteaptă pe noi,

Să trecem strada profană,

Să cădem într-un amalgam de prologuri fără sfârşit,

Să ne călcăm gândurile fără sens,

Să vorbim coerent cu..

Zâmbetul -

Care e întotdeauna de partea noastră.

Timbrul vocii tale îmi ţinea trează inima

Şi vorbea cu ea, la un ceai de cuvinte aromate.

Ţine-mă aşa şi trezeşte-mă când fulgii vin.

Scurt şi de lungă durată.

Încălzeşte-mi mâna dreaptă

Raze încălzite de cearcăne ferite,

Uitate de ..... UITE!

Zile toride! Sunt în aşteptare,

În abisul din depărtare.

Se ascund printre orizonturile gri,

La polul unde scrii, poeme şi nostalgii,

Despre sentimente purpurii...

Ia-mă de mână, apucă-mă de furtună,

Nu-ţi fie frică, iubirea noastră e algebrică,

Sau aritmetică, după cum vrea acustica.

Euforica ta dragoste, ascunsă printre mătase,

Nu o împărtăşeşti, atunci când cerşeşti,

Atenţie estetică, de tip angelică.

Te ordonezi, te aranjezi,

După nori te ruşinezi, când în braţele tale mă aşez.

Să-ţi sărut liniile palmelor - bulevardele alchimiştilor.

Şi-ţi întinzi sufletul şi-mi creezi amuzamentul,

De care am atâta nevoie, iar tu mi-l dai de bunăvoie.

Cu fluturi mă hrăneşti, iar tu mă doreşti,

Trup şi sentiment, cu tine într-un angajament.

Tu să fii un absolvent, iar eu un elev absent.

Acum scrumează..

Aprinde-ţi ţigara.

Ascultă-mă.

Fumul ei îţi va înveli uitarea.

Dar taci, pentru că picăturile de scrum se îndrăgostesc acum,

De buzele tale crăpate,

Mâzgâlite cu muzica toamnei.

Dansează cu aroma ei,

Mişcă-ţi gândurile pe lângă ea,

Îndrăgosteşte-te de trupul ei fin,

Care se sacrifică, ca să uiţi.

Ce să uiţi?

Lacul albastru de lângă casa văruită,

Înconjurată de copaci singuri.

Mirosul tău de mere o înnebuneşte,

Observi?

Se topeşte când o săruţi

Şi o laşi fără haine.

Dacă îţi place să fumezi, înseamnă că iubeşti aburii,

Care se ridică în fiecare dimineaţă din ceaşca ta de cafea.

Dacă iubeşti,

Fumează-ţi inhibiţiile şi lasă-ţi dorinţele

Să cadă într-o scrumieră veche,

Să se dezlănţuie în voie,

Pe ritmurile inimii tale.

S-a terminat ţigara,

Ai reuşit să uiţi?

Noaptea e catifelată

Noaptea e ca o femeie;

Jonglează între realitate şi metafizic,

Zâmbetul ei e atât de larg, încât acoperă lumea toată -

Cum face o femeie fericită.

De asemenea, niciodată nu se îmbracă la fel,

Astăzi îşi ia carul mic ca rochiţă,

Mâine o stea căzătoare printre firele ei de păr.

Parfumul ei e inegalabil şi unic,

Îi place să fie stilată.

Deşi e rece, ea are o inimă de foc,

Dimineaţa orizonturile ei sunt încălzite

De un " Bună dimineaţa! " încântător.

Dacă într-o zi nu e răsfăţată cu acel mesaj frumos,

E înfuriată - unde nervoase şi reci te doboară şi-ţi fac pielea de găină,

Fulgere şi tunete de cuvinte reci şi seci te lovesc,

Şi ploi torenţiale de lacrimi polare îţi izolează sufletul la Polul Nord.

Îi place să fie ascultată şi privită,

Dar să fie linişte, adoră liniştea şi iubeşte natura solitară,

E mai blândă cu ea, decât cu noi - muritorii de rând.

Ea este magică - plină cu sentimente nemuritoare şi gânduri infinite.

Doar tu citeşti din palmele ochilor mei

969 de cuvinte calde au ajuns într-un mesaj,

În telefonul creierului meu, în meniu, la auz -

Acolo unde primesc mesaje de orice fel.

Astăzi cuvinte strălucitoare şi toride mi-au înroşit obrajii

Sub praful de pe str. Albina nr 3, unde câinele gri latră tot timpul.

Lacul se reflecta în ochii mei

Şi amintiri nespuse au început să se prelingă

Printre crăpăturile buzei inferioare.

Mi-ai zis că ai învăţat să ai rabdare cu norii din lumea noastră,

Să-i hrăneşti şi să ai grijă de ei

Şi totul, cică din cauză că ţi-am pus răbdarea într-un pliculeţ de zahăr

Şi sentimente noi în cafeaua verde care avea gust de ceai.

Scrumul din respiraţia mea cădea,

Atunci când stateai în faţa mea şi-mi zâmbeai fără dar şi poate -

Bulevarde fine erau pe obrajii tăi curaţi -

Mi-ar plăcea să mă plimb o dată pe acolo sau să mă prindă o ploaie rece.

M-ai răsplătit pentru că te cunosc şi pentru că te-am adus în lumea mea

Imaginară şi plină de culori triste şi fericite.

Promit că voi avea grijă să te sculptez cu atenţie în continuare

Şi da, îţi voi pune stresul în testul final.

P.S. Mă bucur că doar tu îmi înţelegi cuvintele încurcate,

mulţumesc.

visare verde sub razele soarelui albastru

Într-o zi te voi vedea cum ţii fericirea de mână

Şi vei trece pe lângă mine ca pe lângă umbra unui necunoscut,

Ne vom recunoaşte doar în coşmarurile păcătoase,

Acolo unde nu sunt reguli.

Mi-aş dori ca viaţa mea să fie un vis,

Şi să mă trezesc doar când ceva rău îmi zgârie obrazul drept,

Şi să adun toate lucrurile urâte într-o cutie

Şi să o arunc undeva.

Adorm din nou şi visez cum culorile îmi trezesc viaţa,

Simt cum braţele norilor mă îmbrăţişează

Sub ochii curioşi şi lacomi ai domnului Soare.

Simt cum Soarele e gelos că florile mă iubesc mai mult pe mine -

Simt parfum de zmeură în părul meu tot timpul.

Vreau să dorm mereu, să nu mă mai trezesc,

Ca să văd mii de umbre necunoscute

Cum îmi calcă cu neruşinare trupul curat.

Mă doare - simt prea multe cuvinte,

Iar sentimentele îmi fug prin vene,

Mai repede şi mai fierbinţi decât sângele.

Nu mai vreau să am palpitaţii,

Când îţi văd reflexia în lacul fără scrum,

Dintr-o lume cu tutun.

Fluturii îmi trezesc ochii devreme

Mă scufund într-un acvariu cu păcate -

Mici, mari, dar cu aceeasi capacitate

De a-mi rupe pânzele ale unei nopţi.

Mă grăbesc să ajung la mal, să vă arunc pe toţi

Cei care mă mâzgâlesc pe faţă când se uită la mine,

Când trec pe lângă mine, pe stradă, şi-mi arunc priviri asasine.

Norii îmi spală trupul sărat,

Frunzele galbene îmi încălzesc sufletul dezmembrat,

Fluturii îmi trezesc ochii devreme,

Iar buburuzele mă învelesc cu poeme.

Ştii cine se află în peştera aia?

Gândul tău magic pe care l-a ars ploaia,

Pentru că l-ai uitat într-un buzunar murdar.

Şi ai uitat să legi literele din abecedar

Ca să ne mai citim prin scrisorile îndrăgostite.

Acest acvariu este al tău - apucă-mă de sentimentele amorţite

Şi aşează-mă pe umărul tău, te rog, domnule.

Vreau să-mi spăl Păcatele cu majuscule.

Mi-e frică să mai stau aici, să-mi aud sufletul ţipând,

Să simt norii cântând -

Melodiile noastre de mult lăsate în Gând.

Dacă vrei să mă ţii prizonieră pe aici

Vin-o, te rog, dimineaţa, ca să-ţi simt paşii liniştiţi

Apropiindu-se încet de umbra mea - Ia ghici !

Mi-e dor de tine, domnule Vino Pleacă Aici !

Scurt

Fluturaşule, hai să visăm sub cafeaua caldă,

Hai să mergem sa ne bronzăm pe marginea unei căni

De cafea încălzită de razele soarelui.

Vreau să zburăm prin cer, printre nori,

Să mergem cu bicicleta şi să ne lăsăm aripile

La start - printre hainele noastre murdare.

Să ne lăsăm grijile într-un borcan

Şi să ne lăsăm purtaţi de curcubee

Mari şi mici, dintr-o lume cu pitici.

Hai să facem asta, pentru că am atâtea poveşti

Să-ţi şoptesc la urechea ta muzicală.

Floarea albă se desprinde -

Domnule, aş vrea să stai pe acest scaun

Şi să mă priveşti cum ştii tu mai bine.

Uită-te la zâmbetul meu de claun

Şi la ochii mei plini de zile toride.

Te rog, ajută-mă să-mi găsesc un drum

Spre inima ta din oraşul cu scrum

Şi învaţă-mă să-ţi sărut roşeaţa buzelor crăpate

Şi cum să-ţi îmbrăţişez coastele abandonate.

Ai dreptul de a-mi critica fiecare cută de pe trup

Şi să-mi spui toate păcatele pe care le-am făcut.

Numai, te rog, spune-mi secretul

Cum zbori prin mine fără să-mi dau seama că-mi mâzgâleşti portretul.

E ciudat, simt brize reci în urechea stângă

De când mi-ai făcut floarea albă să plângă,

De dor de tine şi sentimente adolescentine.

Stau în faţa ta cu sufletul dezvelit ce-ţi aparţine

Şi pictează-mi o poveste pe coapse,

Poate îţi înţeleg, domnule, sentimentele ambiţioase.

Şi te-ai ridicat şi m-ai folosit pe post de pătură -

Ţi-ai încalzit inima îngheţată şi singură.

gânduri mătăsoase

Ţi-am agăţat respiraţia în colţul gurii mele,

Aşa cum mi-ai zis,

Ce să fac de acum?

Curăţenie?

Bine, voi arunca fiecare gând murdar,

Fiecare sărut neîngrijit

Şi fiecare regret urât mirositor.

Când te întorci?

Nu mai ştiu unde să mă aşez,

Nu-mi găsesc locul printre hârtiile astea pline de ...

Dorinţele împregnate cu parfum de toamnă dulce,

Printre fluturii care se joacă cu stomacul meu,

Iar eu ţip la ei să nu mai facă atâta deranj pe acolo.

Recunoaşte umbra de care ţi-e dor

Şi întoarce-te pe aceeaşi cărare

Făcută din coji de portocale,

Copaci de tei pe margini

Şi pătată de parfumul buburuzelor -

acel parfum care se răspândeşte în aer când ele fac dragoste.

De asemenea, te rog, ia-ţi în buzunarul drept nişte petale de mac,

Vreau să le simt din nou pe şira spinării

Când mă speli cu ele ca să-mi îndepărtezi dorul.

Vin-o să pui tablouri în ochii mei

Să mă minunez dimineaţa de imaginaţia ta,

Când îmi aduci cafeaua în scoica mea preferată

Şi o ţigară aprinsă între buzele tale.

see you soon

Te-am învelit cu o pătură înstelată,

Ţi-am sărutat ochiul stâng

Şi ţi-am desenat un "noapte bună" pe gât,

norule.

Mi-e dor tine, de cel vechi,

Când închideai fereastra atunci când lacrimile

Ne inundau străzile.

Mi-e dor să mă speli cu umbre din dimensiuni diferite

Şi să mă laşi să visez în faţa oglinzii sufletului tău.

Lasă-mă să mă simt din nou frumoasă

Când mă uit la el.

Acum, ţi-ai închis gândurile într-o valiză neagră

Şi ai uitat de mine,

Fetiţa cu ochii cenuşii şi părul bronzat,

Cea care-ţi asculta fiecare idee pitorească.

Ai uitat că eu deţin polenul florilor în pistruii mei ?

Cred că da, deoarece când te murdăream cu polen pe buze

O ploaie caldă de îmbrăţisări de vară conturate cu răsărituri de august

Îmi mâzgâlea buzele.

Acum, de ce stai întins în patul Lunii singuratice?

Vin-o în braţele mele şi roagă-mă să te dezbrac de beznă

Şi să te înalbesc cu spuma mării

Şi să desenez curcubee cu aromă de scoici.

Fă-ţi curaj, căci să ştii că te voi aştepta mereu

În acel zâmbet din după-amiaza vopsită de pe banca vişinie.

on

Azi noapte am mers într-o excursie

Undeva printre rânduri de demult uitate

Şi ţi-am făcut un sandwich cu iubirea mea caldă

Şi l-ai mâncat cu poftă.

Am ajuns la destinaţie, acolo ne aşteptau gânduri

Cu braţele deschise ne-au primit

Şi zâmbete calde ne-au topit

Uitarea.

Printre rândurile prăfuite de dictando,

Ţi-am gătit o prăjitură de culoarea sângelui,

Cu aroma dulce a amintirilor,

Presărată cu puţin praf de dragoste.

Ca şi băutură, ţi-am preparat un cocktail

Din fructe dulci ale sufletului meu

Amestecate cu puritatea aerului rece de dictando.

Erai fericit, când mă vedeai cum îmi arcuiesc părul prin aer,

În timp ce-ţi găteam ceva.

Am fost egoişti şi nu am împărţit cu nimeni mâncarea noastră,

Ne-am bucurat pe deplin de bună starea din aerul rece.

Cu rochia albă lipită de corp ţi-am spus să fugim la autobuzul gri,

Trebuia să plecăm îndată.

Însă tu vroiai să amesteci în continuare la ceea ce urma să prepar :

Reţeta nemuritoare a fericirii noastre.

Nu vroiai să fugi aşa repede, nu vroiai să mă pierzi

Printre gândurile alea rele şi bune.

Braţul ţi l-am tras cu putere, am reuşit şi am urcat în autobuz.

Am întors capul o clipă şi te-am scăpat,

Te-ai întors la acel vas cu mâncarea specială pentru noi,

Am strigat să vii înapoi şi mi-ai trimis o şoptă:

"Închide ochii şi mă vei simţi întotdeauna în palma ta stângă,

Când ţi-e frică, închide lumina şi deschide ochii,

Voi fi acolo, mereu, lângă sentimentele tale.

Nu-ţi fie frică, voi veni cu trup şi suflet la tine,

Doar ai răbdare, trebuie să gătesc ceva mai întâi."

Am început să ţip, vroiam să sar din autobuz,

Nimeni nu m-a lăsat

Şi cascade de lacrimi sărate au început să-mi inunde obrajii încălziţi

De buzele tale cu aromă de vară.

Mi-e dor şi te rog, întoarce-te, nu mă uita aici, într-un colţ

Al jurnalului tău maro.

Prinde-mă

Încep să cred că m-am pierdut

Printre amăgiri, printre picăturile de ploaie

Dintr-o noapte.

Nu-mi place schimbarea asta bruscă,

Unde Soarele se ascunde de mine

Şi nu mă lasă să-l privesc.

Îmi vreau aripile înapoi,

Ca să pot zbura şi să nu simt nimic,

Nici măcar când esenţele tari mă ţin strâns de mână.

De ce nu mai pot face baie în ceai?

Mi-e frică să stau aici, singură, după un nor de ploaie

Şi să vă privesc pe toţi

Cum vă legaţi mâinile unul de celălalt

Şi cum vă lipiţi buzele şi dansaţi.

Vă rog, să mă ia cineva de aici.

Vreau să mă plimb liniştită,

Fără să mă deranjeze vreun gând,

Fără să fiu stropită cu dezamăgiri.

Îmi vreau aripile, ca să pot sparge picăturile de ploaie

Şi să arunc norul negru într-un curcubeu.

Vreau să privesc cum marea se îndrăgosteşte de mirosul pielii mele.

Şoapta

Mi-ai închis respiraţia în ceasul minţii

Secundele îmi distrug simţurile

Şi încep să înnebunesc când mă pătezi

Cu vise uscate dintr-o mare moartă

Şi uitată de lumea gri.

Mi-ai alintat corzile vocale

Cu fulgerele reci din ochii tăi azurii

Şi apoi m-ai lăsat singură pe o plapumă neagră de catifea

Care avea stele în ţesătură.

Mi-ai lăsat o şoaptă ascunsă într-o adiere a vântului,

Am început să o caut prin munţii incertitudinii,

Petale albe m-au protejat de cuvintele reci ale oamenilor căzuţi

Din lumea asta.

De ce ai fost egoist şi nu mi-ai lăsat nişte semne ?

Acum îmi este frică să calc pe inocenţa sentimentelor răsărite.

Picături albastre se scurgeau din cer

Pe zidurile înalte şi gri.

Când mă împiedicam de o picătură, vocea ţi-o auzeam

Ca la un concert.

Fericirea apărea în faţa mea şi îmi spunea să visez

Că timpul e mereu lângă inima mea de ceară.

M-am pierdut şi am adormit pe o frunză din dantelă roşie

Şi un păianjen care avea chipul tău m-a învelit

Într-o puzderie de culori calde.

Albastru dulce

Ne-am trezit sub atingerea plăpândă a razelor de august,

Printre gene ţi-ai făcut drum spre pupilă

Şi ai început să-mi desenezi pe retină

Imagini senine cu gust de mandarină.

Simţeam cum plutesc deasupra braţelor tale

Şi visam cu ochii deschişi că mă aruncai în petale,

M-ai trezit cu mirosul efemer al cafelei.

Căldura inimii tale îmi intra în suflet

Şi raze de lumină purpurii au căzut în alfabet.

Un concert de gânduri era în interiorul meu

Când îţi simţeam respiraţia pe gâtul meu.

Uşor mi-am desprins câteva litere,

Am început cu O şi imediat mi-ai desenat o atingere

Pe zâmbetul crăpat al chipului meu.

Ne-am parfumat cu roua dimineţii

Şi mi-ai curăţat ochii blândeţii,

Mi-ai păstrat vise printre picăturile de cafea

Şi mi-ai stins coşmarurile în fumul de catifea.

Mi-ai promis că mă vei arunca într-o lume utopică

Unde de fiecare dată ma protejezi cu inima ta atotputernică,

Unde vom locui în stomacul unui fluture

Şi ne vom îndrăgosti sub gânduri imature.

Mi-ai zis că zilnic îmi vei săruta numele

Când vom uita de noi în cearşafurile zgâriate de coridoarele

Ochilor noştrii conturaţi de ale noastre pensoane.

magie

Mă prind uşor de aripile raţiunii

Şi mă despic în două când ating norii

Încărcaţi cu puritate şi adieri nocturne.

O jumătate din mine a picat

Şi a intrat într-un băiat,

Într-un univers paralel

Şi încep să-l caut printe picăturile de ploaie,

Prin mătasea florilor,

Printre atingerile gingaşe ale fluturilor,

Printre notele muzicale ale gândurilor dintr-o vară.

Te-am găsit pe un fir de iarbă,

Jonglând utopia printre degete,

O aruncai în sus şi o prindeai cu sclipirea ochilor tăi.

Bucăţele din sentimentele tale cădeau

Şi fugeau rapid în gândurile oamenilor supăraţi.

Te-am privit o bucăţică de timp,

Când îmi era frig, mă încălzea plapuma nopţii

Pe care tu o făceai să radieze.

Eşti un mic clovn al fericirii,

Jumătate din tine trăieşte în trecut,

Iar cealaltă jumătate, a mea, dansează cu norii supăraţi,

Iei razele de soare şi le păstrezi în inimă,

Te speli în cascadele lacrimilor de bumbac,

Te joci de-a v-aţi ascunselea cu imaginaţia ta printre rânduri,

Şi te simţi minunat când jonglezi şi creezi zâmbete.

Printr-o picătură de ploaie caldă m-ai observat,

Cum te analizam fascinată cu un zâmbet cald pe chip.

M-ai luat pe corzile chitarei şi mi-ai pus întrebări colorate,

Acum tu erai acel micuţ licurici fascinat

Care descoperea o lume radioasă.

Încet, încet m-ai învăţat cum să alint fericirea

Şi mi-ai încuiat fiecare gând pesimist în cartea sufletelor plăpânde.

Acum, împreună ascultăm dorinţele oamenilor

Şi-i ajutăm să privească dincolo de orizonturile gri.

Îmi dai voie să-ţi sărut numele?

În această noapte albă

Ţi-am sărutat numele pătat de iulie,

Ochii îţi tremurau când mi-am aruncat păcatele

Pe orbitele sale.

Ţi-am înăbuşit visările adormite

Cu sărutul scăldat în dorinţe.

Uşor, ţi-am şters fiecare gând negativ

Şi zambete colorate mi-ai lipit pe buze.

Cu ochii tăi înlăcrimaţi, mi-ai fotografiat bătăile inimii

Şi mi-ai băut sufletul albastru.

Rece, mi-ai şoptit poeme azurii la ureche

Şi m-ai rugat să-ţi iau norii din inimă,

Deoarece ştii că am puterea asta.

Ţi-am pus norii la uscat şi inima ţi-am alintat-o cu expresii -

Pe care numai tu le clăteşti cu lacrimile chemărilor tale.

Sufletul ţi-e desenat cu flăcări puternice de dragoste de viaţă.

Umbra ta dispare în lumină

Şi am sperat să-ţi laşi cerneala

Pe buzele crăpate.

Niciodată nu mi-a păsat când o frunză mi se desprindea,

Dar când un nor era rănit mă durea,

Simţeam cum cineva îmi bagă fulgere în inimă

Şi mă simţeam neputincioasă.

Nu puteam să ajung până la cerul întunecat,

Să fur praful stelelor de pe brioşele pufoase ale cerului.

O notă muzicală mă ţinea strâns legată de mâna ta.

Dar acum, am scăpat,

Pot să mă scald în visele nopţii

Şi să-mi clătesc ochii cu limpezimea cerului colorat cu raze.

Şi sper că o să găsesc un fir din cerneala ta pe buzele-mi crăpate.

indeed

Te prind, te scap

Mi-am închis răbdarea într-un plic al cerului

Şi l-am lipit cu praful aerului

Cald al gurii tale.

Respiraţia am lăsat-o să se odihnească pe petale

De ochi înlăcrimaţi şi o să o iau,

Doar atunci când culorile se vor risipi

În oceanul turcoaz făcut din aripi -

Ale umbrelor ce se extaziau

La vederea ochilor ce se desprindeau

De frunzele feţei.

Tot ce vreau e să plutesc pe acest curcubeu

Din cuvinte care au ajuns la apogeu -

Mi-e milă şi le mângâi pielea fină

Şi unsă cu adrenalină.

Mă pierd prin zorii de zi şi mă ascund în cuiburile nopţii

Unde fiecare stea stă şi-mi ascultă dinţii

Conturaţi cu regrete şi sentimente uitate.

Mi-e frică să mă uit în spate

Să-ţi văd chipul din lut

Şi să te salut

Cu lacrimi în ochi, iar tu să dispari

Şi fericirea să fie doar când tu apari

Sub altă formă şi sub un alt răsărit de soare.

Aş vrea să-mi întemniţez literele suferinţei

În abisul neputinţei.

Te rog, întoarce-ţi trupul pe şinele din caramel

Şi lasă-mă să te alint altfel.