Domnule, aş vrea să stai pe acest scaun
Şi să mă priveşti cum ştii tu mai bine.
Uită-te la zâmbetul meu de claun
Şi la ochii mei plini de zile toride.
Te rog, ajută-mă să-mi găsesc un drum
Spre inima ta din oraşul cu scrum
Şi învaţă-mă să-ţi sărut roşeaţa buzelor crăpate
Şi cum să-ţi îmbrăţişez coastele abandonate.
Ai dreptul de a-mi critica fiecare cută de pe trup
Şi să-mi spui toate păcatele pe care le-am făcut.
Numai, te rog, spune-mi secretul
Cum zbori prin mine fără să-mi dau seama că-mi mâzgâleşti portretul.
E ciudat, simt brize reci în urechea stângă
De când mi-ai făcut floarea albă să plângă,
De dor de tine şi sentimente adolescentine.
Stau în faţa ta cu sufletul dezvelit ce-ţi aparţine
Şi pictează-mi o poveste pe coapse,
Poate îţi înţeleg, domnule, sentimentele ambiţioase.
Şi te-ai ridicat şi m-ai folosit pe post de pătură -
Ţi-ai încalzit inima îngheţată şi singură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu