Un nou început; nu mai vreau.

Mi-am găsit sensul vieţii printre nişte rânduri eminente, de pe o stradă pustie. Oamenii profani m-au ajutat să înţeleg destinul unui muritor de rând, ca mine : fericirea care se ascunde sub fiecare fulg de nea.

Pe parcurs, ne îndepărtăm de toţi, fără să ne dăm seama de oribilitatea acţiunilor care se petrec lângă noi. Ne închidem în nişte globuleţe, ne ascundem resemnaţi, iar sinceritatea o lăsăm într-un bilet ascuns într-o carte dintr-o bibliotecă. Tratăm lucrurile cu superficialitate, fără să conştientizăm faptul că adoptăm acest comportament. Uneori, prietenii, cele mai frumoase fiinţe, ne scot dintr-un stres continuu şi ne liniştesc apele tulbure din sufletul nostru.

Mi-e dor să văd cum sinceritatea era cel mai frumos machiaj pentru o fată sau cea mai frumoasă cămaşă pentru un băiat. Ne îndepărtăm de caracterul acesta abisal şi ne apropiem încet, încet către un sfărşit care ne aşteaptă în oglinzile crăpate.

Cuvintele ne controlează, nu ne lasă să le expunem în fiecare moment, stau şi îşi îngrijesc trupurile cu rafinaje şi parfumuri scumpe luate din sufletele noastre păcătoase. Ele sunt bune prietene cu greşelile şi abia după ce se împerechează realizăm ce am făcut şi ne pierdem o particică din minte printre îmbrăţişări imaginare şi înceţoşate..