Atunci

Ar trebui sa va zic cum urc sau ma impiedic pe scarile care ma duc spre elixirul vietii. Acolo unde infinitul ma asteapta sa patrund in el, ca sa-mi fure sufletul nemangaiat. Timpul il masor in raze de soare purpurii ; ma imbat cu fericire cand este o furtuna de raze. O sa va zic o poveste a unei trepte alunecoase.

Intr-o seara, friguroasa, un domn frumos si atent construit, s-a adapostit intre degetele mele. Avea o geaca moale si verde si cu niste detalii frumos desenate cu portocaliu, niste pantaloni simpli patati cu spuma noptii intunecate si niste papuci in forma de litera E. Il chema domnul Lalea. Avea pometii rosii si pielea ii era inchisa ; ca un cer instelat intr-o noapte de februarie. Ici colo, cativa pistrui din polen. Tremura sub atingerea delicata a unghiilor mele pe gatul lui firav. Pe buza inferioara avea o albina, il chinuia ; ii manca cate o bucatica din celula sufletului. Cu respiratia mea calda si parfumata, am indepartat-o si am aruncat-o in abisul din borcanul meu fermecat. O miscare legendara s-a nascut si doua fire s-au inodat cand au vazut cat de perfecti eram impreuna pe cararea uda din palma mea stanga. El a venit dintr-un taram necunoscut si pana la mine, l-au ghidat dorintele si pasiunile mele. Zilnic stateam si ascultam bataile inimii mele, cum cresteau atunci cand vocea ta calma facea baie in sangele din venele mele. Ne certam doar atunci cand nu reuseam sa-mi las emotiile intr-un pahar si le ascundeam dupa o masea. Te suparai, cand vocea imi tremura la anumite cuvinte, vroiai sa fiu naturala. Emotiile sunt doar o adunatura de sentimente neintelese, inutile, care pot fi indepartate usor. Intr-o noapte de aprilie, m-ai parasit pentru cateva clipe. Urmele tale erau evidentiate prin mireasma pe care o lasai in urma. Te-ai dus la un concert - mii de picaturi calde de cafea se ciocneau si scoteau zgomote miraculoase, erai cu sufletul la gura. Stateai acolo si te lasai dus de undele vantului ; acele zgomote ti-au sters memoria, acea particica cand noi doi stateam intinsi pe o frunza si ne bucuram. Intr-un final, te-ai intors la mine, mi-ai spus ca " Esti prizoniera sufletului meu, te tin legata de petalele mele, iti voi da drumul la urmatorul rasarit din luna aprilie, adica ingrozitorul Maine." Asta a fost povestea dintr-o fiinta umana si un suflet frumos. Mi-am propus sa nu ma mai uit la nici un rasarit din luna aprilie, sa ma ascund de lumina moarta a lunii si amintirile sa le amestec cu ceai si sa le clatesc dupa ; sa te inchid intr-o camaruta a bibliotecii mele si sa fii o pagina alba pe jumatate scrisa.