Ţi-am găsit portretul într-un dosar, unde sunt aranjate în ordinea alfabetică, fiecare expresie frumoasă pe care mi-o adresai atunci. Aveai lacrimi în ochi, urmele de creion erau frumos mâzgâlite pe foaia cartonată.
Când ţi-am văzut chipul, lacrimile au început să se risipească precum nişte petale de nuferi albi. Tornade de sentimente îmi distrugeau pupila şi privirea se împăiejeni când am văzut că în zona zâmbetului tău foaia era caldă. Mă lupt cu rana din cutiuţa mea fermecată, acolo unde te-am păstrat şi pe tine. Mă lupt cu fiinţa mea, cu ceea ce simt şi nu pot atinge. De multe ori, în ceea ce îţi adresez, pomenesc de răsăritul de soare aflat pe zâmbetul meu şi ştii de ce? Pentru mine, acel răsărit înseamnă un nou început şi sper că într-o zi îţi vei trimite glasul înmiresmat spre mine ca să-mi şopteşti la ureche : mi-a fost dor de tine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu