Cerul vibrează atunci când ai obrajii obosiţi. Câteodată, în nopţile reci, mă rogi să-ţi mângâi obrajii cu apusul meu de soare de pe buzele-mi roşii. Când îţi încălzesc faţa, lacrimile tale reci se scurg uşor pe bulevardele de la colţul gurii tale. Îmi place atât de mult când zâmbeşti ; parcă ai lua luna între dinţi şi zâmbetul tău fosforescent îmi luminează camera. Mâna ta catifelată pătrunde în pupila ochiului meu drept şi-mi calmezi bătăile inimii.
Ţi-ai făcut un obicei în a-mi cânta în fiecare seară ; îmi desenezi urechea cu sunete liniştite. Adori când tremur sub atingerea plăpândă a vocii tale şi îmi înfing unghiile în mâna ta caldă. De multe ori îmi spui că aceste reacţii sunt rezultatul unor sentimente curate. Aş vrea să-ţi spăl obrajii cu albastrul ochilor mei pe vecie; să simţi cât de puternic e contrastul şi să simţi furnicături din cauza nuanţei de albastru.
Câteodată mă întreb : de ce ne-am lăsat sufletele într-un pahar de vin roşu şi amintirile le-am încuiat într-o scrisoare?
Un comentariu:
In vinul rosu sufletele isi au esenta,iar scrisorile sunt dovezi ca sufletele mai scapa din cand in cand din vin si petele raman pe hartie.
Trimiteți un comentariu