şuviţele coşmarului

Se simte vibraţia privirii tale - cum îmi analizezi suferinţa şi disperarea. Am ameţit de la primul început de vis, de la prima clipire. De când ai plecat, în fiecare sâmbătă leşin de la prima atingere a pânzelor cerului.

Tot timpul e ca un coşmar, dar cumva, are părţile sale frumoase. Eu şi cerul ne iubim sub razele calde ale soarelui şi facem baie împreună, apoi ne ştergem cu puterea culorilor curcubeului din urechea cerului. Stăm tot timpul pe un morman de cutii pe jumătate goale, acolo unde gândurile mele sunt conservate. Câteodată, vântul le descarcă şi le aruncă într-un ocean al uitării - asta se întâmplă când am sufletul încărcat. În fiecare sâmbătă, am impresia că ne întâlnim pentru prima oară - la primul pas al răsăritului, ne întâlnim sub celulele vişinii.

E ciudat să am un astfel de vis, în fiecare minut al sâmbătei, pentru că numai sâmbăta beau frumoasa dimineaţă în ceaşca mea preferată. Întoarce-te în căsuţa inimii mele, promit că zilnic te voi răsfăţa cu mierea de pe buzele mele, cu o baie căldă şi albastră din ochii mei şi cel mai important, cu aerul cald al respiraţiei mele uşoare.