n. utopie


Bucăţile de parfum se preling pe gâtul tău zgâriat de iubirea mea nocturnă. Conturul buzelor mele au rămas tatuate pe lobul urechii tale stângi. Îţi culeg emoţiile de pe obrajii tăi calzi şi-mi iau trotineta. Merg pe curbele atent creionate ale bulevardului numit Trup.
Roţile unghiilor mele îţi las urme gigantice pe pieptul tău fin. Câteodată poposesc în zona corzilor sensibile şi mă odihnesc pe ele ; sunt elastice şi moi. Apoi merg mai departe. Când se face noapte, milioane de fiori mititei mă atacă din toate unghiurile şi îmi devorează trupul firav. Mă simt bine, dar în acelaşi timp mi-e frică. Sub genele tale, e un loc destul de sigur. Acolo razele de lumină îmi mângâie fesele, dar nu mi le mănâncă şi mă alintă cu expresii calde, nu reci. La graniţa dintre buza de jos şi cea de sus, se află paradisul. Intru într-un loc umed, alunecos şi cald. Uneori mă duc acolo să joc coarda cu limba ta, să o chinui puţin. Când obosesc, mă odihnesc pe o plombă şi apoi mă trântesc pe buzele tale moi şi rămân acolo şi dorm, până când mă dai tu jos şi mă aşezi pe bărbie. De pe barbie, îţi pot vedea pieptul, inclusiv bulinele alea tari şi sensibile. Mă arunc în gol şi cad pe un sfârc. Deja începi să tremuri, deşi îl mângâi cu piciorul şi mă joc cu degetele de la picioare, pentru că mâna mea e prea mică şi nu ai simţi nimic. De aici îţi pot auzi şi bătăile inimii. Sunt aşa accelerate şi mă fac să zâmbesc. Fiecare bătaie în plus îmi înseninează chipul.

clovn


răsuceam sunetele cu părul,
le atârnam uşor de firele mele
şi lichidul cu care te stropeam pe faţă -
îţi captam atenţia.
câteodată întorceam capul şi vedeam concertul
printre genele tale, era minunat ;
îmi dădea mai multă energie.
luminiţele care ne îmbrăţişau la fiecare răsucire a trupului
erau şi ele bete de fericire nocturnă.

spirit




Bun venit în galeria sufletelor!
Uite acolo,
un suflet atent conturat cu dragoste,
unde liniile abia vizibile ale norilor sunt conturul şi
restul - din interior - e un alfabet încurcat.
De asemenea, vis-a-vis de acest suflet, mai este unul,
dar, te rog, nu te speria.
E un suflet construit din circuite electrice -
sentimentele şi toate gândurile trec prin ele,
cine are un astfel de suflet, e foarte introvertit.
Şi capodopera principală este următoarea :
sufletul tău !
Îţi place cum ţi-am pus în valoare cojile de portocale ?
Dar cafeaua care îţi curge prin venele sufletului ?
Dar culoarea sa? E de un roşu aprins - vopseaua ta preferată.
Ţi l-aş descrie mai amănunţit, dar aştept să mi-l prezinţi tu.
Arată-mi cheia sufletului, ca să-l pot deschide larg şi să privesc înăuntru.

pur





O să-mi fac o rochie din cuvintele pe care mi le adresezi zilnic. O să fac o adevărată poveste încâlcită, pe care numai eu să o înţeleg - poate şi tu.

P.S. Sper că ţi-ai cusut buzunarele, pentru că astăzi vreau să ţi le umplu cu bucăţele de afecţiune.

soft




aruncă-ţi cuvintele pe pat!
dezbracăte de tot ce înseamnă consoane!
hai ! fă-ţi curaj ! nu fi pudic!
foloseşte doar vocalele!
lasă-mă să-ţi dezmierd clavicula,
să-mi înfing unghiile în ea.
şi să începi să tremuri sub ochii mei.
să-ţi iau respiraţia în mâini
şi să o arunc în stomacul meu.
parfumul tău, să ţi-l dezlipesc de pe trup
şi să-l aşez pe corpul meu - să-mi intre sub piele
în fiecare dimineaţă.
să curăţ praful
de pe rafturile putrezite din apartamentul tău
din interior.
e frumos acolo, dar când e cald afară, totul devine urât.
doar când e iarnă, ne iubim sub cearşafurile murdare
şi mâncate de molii.
asta pentru că-mi plac anotimpurile reci şi
atunci faci lucrurile mai frumoase -
urmele palmelor noastre transpirate
vor fi mereu pe cearşafurile alea.
şi le vei arunca, doar atunci când eu
o să mă mut într-un alt apartament.
mi-ai promis că ai să mă hrăneşti cu
ceai cu aromă sentimentală pentru cel puţin 730 de zile.


obişnuinţă


nu-mi mai zgâria retina cu literele tale.
îs aşa grele şi pline de colţuri.
mă doare.
"-bun! vreau să te doară!"
de fiecare dată îmi mănânci coapsele cu poftă,
în fiecare seară.
cu buzele le atingi delicat, să simţi cât de fine sunt
şi apoi, cu dinţii, mi le devorezi pofticios,
ca un mic copil cu o bomboană în gură.
am mai observat ceva.
în fiecare zi, când ne vedem, mă miroşi şi-mi spui
" - sufletul tău are un miros plăcut astăzi! "
sau " - ioi ! cineva a murit acolo, înăuntru! ai grijă! "

umeri goi


te pierzi prin nisip, paşii tăi sunt inocenţi şi mici.
lasă-mă să calc pe urmele tale, să ţi le alint
cu parfumul care se prelinge pe tălpile mele
să simţi şi tu ce simt şi eu.
atât de profund, încât să-ţi provoc o durere plăcută.
nici nu-ţi imaginezi câte cuvinte laşi în urmă
iar eu ţi le culeg, cu mâinile mele calde
şi le pierd printre degete.
tot timpul când le luam în mâini, încercam să le mănânc
ca să le simt şi în interior, dar nu am reuşit.
ciudat.
aminteşte-ţi că razele de soare îţi gâdilă umerii,
datorită mie.

m.r.d.e.


Am realizat că-mi place foarte mult să fiu mângâiată. Dacă într-o zi nu-mi mângâi trupul cu vocale şi consoane, e de rău, sunt irascibilă şi ţip. Îmi place aşa mult când îţi lipeşti vocalele de coapsele mele şi le laşi să se prelingă uşor în jos, e superb. Iar consoanele stau de vorbă pe urechile mele, ba chiar se şi ceartă uneori. Când se ceartă, simt o groază de furnicături şi tot corpul meu tremură de frică.
Aş vrea să-mi pui anumite expresii în palmă şi să-mi intre pe sub piele şi când mi-e dor de tine, să mă uit acolo şi să văd ce mi-ai spus. Asta garantat m-ar face să zâmbesc. Zâmbetul e preludiul unei vieţi captivante !
"People think a soul mate is your perfect fit, and that's what everyone wants. But a true soul mate is a mirror, the person who shows you everything that is holding you back, the person who brings you to your own attention so you can change your life.

A true soul mate is probably the most important person you'll ever meet, because they tear down your walls and smack you awake. But to live with a soul mate forever? Nah. Too painful. Soul mates, they come into your life just to reveal another layer of yourself to you, and then leave.

A soul mates purpose is to shake you up, tear apart your ego a little bit, show you your obstacles and addictions, break your heart open so new light can get in, make you so desperate and out of control that you have to transform your life, then introduce you to your spiritual master..."
- Elizabeth Gilbert

fluturi


pictăm cearşafurile cu sărutări tandre
- uite acolo! urmele buzelor tale nu s-au dus, ale mele da.
- asta înseamnă că trebuie să mă iubeşti mai mult!
da, vin în tine, intru in tine, în sufletul tău
şi încep să te deschid, să-ţi deschid cufărul preţios
plin de sentimente valoroase.
oh da, asta e tot ce vreau!
- îmi place, continuă! (ai zis tu).
continuam să-ţi mănânc sufletul cu buzele
ţi-l prindeam între buze şi ţi-l gâdileam cu limba.
apoi îl lăsam singur şi începeam să desenez nori pe el.
tremurai de fericire - metafizicul era prezent în sclipirea din ochii tăi!
era aşa multă fericire acumulată în ochii tăi, încât
lacrimi în formă de fulgi de nea
au început să-ţi alinte obrajii roşii şi calzi
iar eu ţi le ştergeam cu genele -
doar ştii că sub gene am ascuns noaptea şi e doar pentru tine acolo!

planeta micuţă a fulgilor de nea


azi doi fulgi de zăpadă au făcut dragoste pe buzele tale
mă uitam insistent, îmi plăcea ce văd,
s-au iubit aşa mult, încât s-au topit de dorinţă şi
umezeala s-a prelins pe buzele tale catifelate.
apoi, cu limba, ti le-ai umezit si mai tare
ai lins dulceata si dorinta aia profunda
si mi-ai dat si mie sa gust.
am început să visez cu ochii deschişi.
îmi imaginam cum mii de fulgi făceau dragoste pe umerii mei goi
şi le simţeam greutate şi apoi umezeala aia atât de ..
...rece..

on impulse


hai aruncă-te în braţele mele,
vreau să te strâng lângă pieptul meu,
să auzi cât de tare îmi vibrează inima când te apropii de ea.
mi-e dor de momentele alea când sareai uşor pe ea
şi îmi întindeai simţurile la maxim.
acum, amintirea e singura care îmi oferă un sprijin moral şi fizic.
cu meticulozitate, ţi-am apucat gândurile în mână
mă jucam cu unghiile şi-ţi zgâriam orice gând neplăcut.
nu-i frumos?
îmi plac şi zilele alea când mă topesc deasupra ta, ca un fulg de zăpadă
stau şi visez, până când dispar, pe tine şi
mă preling uşor pe pielea ta parfumată.
vreau să mă prinzi de mână şi să începem să fugim
printre visele noastre, să uităm cine suntem
să ne luăm ghiozdanele şi le umplem cu poftele noastre
şi apoi să mergem pe insula noastră micuţă ,
să ne satisfacem dorinţele şi
să construim vise pline de beatitudine!

hai

scoate-ţi mănuşa şi smulge-mă dintre degetele tale fierbinţi ! mor de cald! lasă-mă să fac dragoste cu fulgii de zăpadă!

that's hot


rupe din tine şi completează-mă,
aruncă pe mine bucăţi din tine pline de dragoste
murdăreşte-mă cu sentimentele tale -
îţi promit că nu le voi şterge cu buretele!
îmbracă-mă cu sadism ,
încâlceşte-mi părul cu dorinţele tale!
încălzeşte-mi gâtul şi urechea
cu litere pofticioase şi striveşte-mă cu respiraţia ta grea!
iubeşte-mă sub cearşafurile tale murdare de gândurile mele,
săruturile tale pătimaşe să-mi rupă buzele!

Dr House

Q: Do you have any idea what will happen to you if I die?
A: I might die too.
Q: Why? Is it because you can't live without me?
A: No. It's because sometimes too much happiness can cause death.

70


buzele mele îţi conturează pe spate tatuaje,
iar dinţii mei îţi las urme adânci în spate - dâre profunde de dorinţă.
plăcerea îţi intră pe gură, limba ta cunoaşte senzaţia absolută a iubirii metafizice.
pe buzele tale desluşesc taine,
le iau printre degete şi încep să mi le întind uşor pe trupul meu delicat.
dorinţa urlă în ochii tăi, palmele tale umede îmi strâng mâinile
şi cu o forţă
profundă, mă faci să visez şi să alerg cu tine printre gândurile noastre.
strânge-mă în braţe şi nu-mi da drumul !

Nuanţe de gri


Suntem doi poli opuşi, eu sunt nordul, iar tu sudul. Ne completăm; eu te încălzesc atunci când inima ţi-e rece ca gheaţa, iar tu mă răceşti, când sentimentele-mi sunt înflăcărate. Ochii tăi verzi fac în fiecare seară dragoste cu punctuleţele mele albastre. Îi mângâi delicat cu genele şi îi faci să se închidă de emoţii. Mai ştii când ochii mei au început să tremure atunci când mi-ai scris poeme pe retină? A fost magic, simţeam cum toată lumea se aşează pe ochiul meu şi încep să danseze voios pe şira spinării. Erai aşa fericit când îmi împleteai părul şi te rătăceai cu degetele pe cărarea capului. Să ştii că mi-e dor de minutele alea superbe şi încălzite de dragoste pură.
Prinde-mă de mână şi nu-mi da drumul !

Visare




într-o dimineaţă te-am trezit cu un sărut dulce.
ţi-am adus micul dejun la pat : nişte raze de soare cu pâine prăjită ,
când le-ai văzut, ai sărit în jurul gâtului meu şi ai ţipat de fericire!
când ai terminat, îţi lingeai buzele cu aşa o poftă,
încât m-am strecurat lângă tine şi am început să mă alint ,
am început să-ţi muşc spatele, iar tu ai început să râzi
coastele, erau aşa apetisante, încât le-am muşcat şi pe ele
şi atunci când am ajuns la gât, am făcut o mişcare legendară :
le-am dat drumul din cuşcă fiorilor,
i-am eliberat şi i-am lăsat liberi pe şira spinării tale
să simţi ceea ce simt şi eu!
ai început să-ţi muşti buzele.
verdele din ochii tăi a început să se prelingă pe faţa ta fină,
iar eu îl luam pe vârful degetelor şi le lingeam cu poftă,
simţeam cum acel verde îmi intră direct în inima şi dă drumul nebuniei.
atunci când ne-am atins buzele, muzica plutea în aer -
ai început să mă dezbraci uşor şi să mă mângâi pe spate.
îmi făceai tatuaje cu unghiile şi dinţii tăi intrau adânc în umerii mei
urlam de fericire, urlam plină de euforie.
eu ţi-am dat jos haina plină cu dulceaţă
şi te-am lăsat alături de gândurile tale depravate,
te-am lăsat să faci ce vrei din mine,
să te laşi condus într-un univers metafizic
unde toate plăcerile îţi sunt satisfăcute şi te fac fericit.
cred că de asta am fost creată : de a te face să te simţi iubit !


Mai ţii minte ziua aia geroasă când o buburuză te-a sărutat? Fulgii de zăpadă o răceau şi tu o încălzeai cu afecţiune murdară. O dezbrăcai uşor de haina roşie şi petele alea negre ţi le lipeai pe haine. O iubeai, pentru că te făcea fericit o buburuză mititică plină de amor şi căldură. Tot timpul îşi păta aripioarele cu respiraţia ta dulce şi o loveai gentil cu şoapte colorate şi melodioase.
Ea era tot timpul fericită, niciodată nu plângea. Atunci când îţi curgea câte o lacrimă, ea îţi lua lacrima în mânuţele ei firave şi o bea cu o poftă, încât îţi venea să o mănânci de fericire. Te atrăgea atât de mult încât îţi venea să o devorezi cu poftă, dar în acelaşi timp nu vroiai să o pierzi!
Ţii minte, nu? Ţi-a plăcut, nu?

P.S. Nu uita, eu eram buburuza aia!

unde ai plecat?


fluturii să te dezbrace
să te lase gol ,
cu sufletul pustiu.
gândirea să fie absentă.
vreau să te laşi purtat uşor de afecţiunea pe care ţi-o ofer
vreau să uiţi de tine, de ei.
să închizi ochii
şi eu o să încep să-ţi desenez cu degetele pe pieptul tău :
raze de soare, aripioare şi litere.
vreau să mă visezi atunci când stau în braţele tale,
să simţ
i cum dragostea mea îţi intră pe gură -
şi tu să creezi iubire cu ajutorul cuvintelor!
hai să ne topim şi să ne unim zâmbetele!
chiar vreau să mă minţi frumos şi
să mă amăgeşti cu sufletul tău singuratic!

Eu şi tu


îmbrăţişează-mă atât de tandru
încât să-mi striveşti sânii de pieptul tău!
iar eu să te muşc de gât, atât de puternic
încât să-ţi curgă sânge -
să se prelingă uşor un amor pur şi roşu ca vinul.
mi-aş dori să mă fac mititică şi să stau zilnic pe genele tale
să dorm, să mă relaxez pe ele.
şi atunci când vreau să mă spăl, mă dezbrac
şi înot în ochii tăi şi,
te rog, închide ochii atunci când mă spăl,
îmi place când e noapte şi întuneric!
hai să ne iubim, să ne unim trupurile!
să ne amăgim cu sentimente şi să ne torturăm psihic!