roşu aprins


Petalele albastre ale cerului înnorat se ofilesc pe măsură ce respiraţia ta rece ajunge la ele. Atingerea suavă a vântului mă face să-mi mişc corpul necondiţionat, mă simt ca într-o capcană. În zadar mă zbat să scap, vântul mă ţine strâns în ghearele lui puternice şi ascuţite. Fluturii au încercat să mă salveze, dar au murit şi ei - striviţi de durerea mea.
În fiecare dimineaţă mă trezesc cu ochii lipiţi , din cauza acestui vis. E un vis interminabil, nu are niciodată un final, decât în prezent. În lumea mea, lucrurile stau altfel : Domnul B. aşteaptă orice ocazie să-mi zgârie spatele catifelat cu litere, pe gama sentimentelor majore. Existenţa noastră e călcată de consoane tari şi puternice, impulsuri negre şi iubire platonică. Iubire, da, un alt cuvânt pentru a spune cuiva că te-ai ataşat incotrolabil de sufletul lui extrem de larg şi impalpabil. Suntem nişte fiinţe grozave ; sentimentele se nasc în noi şi cresc în noi, ca un copac frumos. Primăvara, ne îndrăgostim, atunci copacul nostru interior e îmbogăţit cu flori parfumate. Dacă nu-l udăm cu silabe şi melodii utopice, nu creşte frumos, trebuie să avem grijă de el.

Un comentariu:

Teo. spunea...

Damn! Imi place, ador postarea asta. Scrii foarte frumos. <3