Lacrimile mele au fugit în palmele tale moi şi stau acolo, se feresc de ochii mei neputincioşi. Ochii şi buzele-mi sunt murdare de cerneala roşie al apusului de soare. Şuvitele roşcate ale apusului îmi mângâie vocea, mi-o calmează cu căldură şi puritate divină.
În ziua în care am furat răsăritul de soare şi l-am ascuns în seiful inimii tale, lacrimile mele au început să curgă necontrolabil şi petele argintii ale cerului cenuşiu îmi desenau coapsele cu cicatrice. Acele semne aveau acelaşi miros ca al trupului tău şi se simţeau la fel de delicat ca şi atunci când ne-am sărutat pentru prima oară şi buzele noastre se lipeau cu afecţiune de februarie. Îţi aminteşti când mă protejai de razele lunii şi priveam cum fulgii de zăpadă făceau dragoste în văzul tuturor?
Acum am înţeles de ce atunci când ne-am întâlnit îmi tremurau aripile ; privirea ta caldă îmi dădea de înţeles că conexiunea noastră va dura până la următoarea ploaie de fulgi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu