Timpul fuge ca nebunul.Ea nu are timp sa faca tot ceea ce ar dori,nu are timp sa acumuleze cunostinte,nu are timp sa se distreze cu prietenii,nu are timp sa de-a sfaturi,nu are timp sa-si proiecteze gandurile pe un blog.Nimic.Totul este de o agitatie continua si parca toti am vrea sa fugim de ceva ce nu exista,dar totusi umbla si ne atinge cu gherutele in fiecare zi.Ne fur energia,vitalitatea si temperamentul calm pe care ar trebui sa-l abordam cu prietenii sau cu oricine altcineva care ne este drag.Ea se simte astfel.Desi e ciudat,toti ii spun "intotdeauna trebuie sa gasesti timp ca sa-ti faci toate placerile",dar nimeni nu intelege ca timpul se uita la noi si fuge speriat de fata noastra obosita si plina de cearcane.E o adevarata adunatura de stres combinata cu nervii zilnici.Un adevarat calvar,pe care-l suportam cu totii,desi nimeni nu recunoaste chestia asta.E tensiune multa in aer,iar ea nu mai suporta.Simte ca explodeaza si vrea sa-si exteriorizeze toate gandurile,ideile si reactiile simultan,dar nu poate,ii e frica de timpul care alearga de ea.Intelege ca e secolul vitezei si ca suntem mult mai evoluati si ca viata ar trebui sa fie destul de usoara,dar nu e asa.E urat ceea ce se intampla,gravitatea lucrurilor false.Daca va continua asa,ea va deveni paranoica,crede,sau cel putin asa vor crede unii despre ea.
Un comentariu:
ma regasesc.in fine.
interesanta postare.
Trimiteți un comentariu