6 a.m.

Azi un fluture a murit între degetele mele murdare. Aripile lui s-au transformat în litere şi trupul lui firav avea acum culoarea apusului de soare. Dacă suflam printre degete, literele se aranjau şi acolo erau poemele pe care mi le scriai pe spate, dimineaţa, după ce ne iubeam o noapte întreagă.

Atunci. Aici. Acum.

Îţi iau respiraţia grea şi o aşez cu blândeţe într-o cămăruţă a inimii mele. De acum va fi prizoniera trupului meu, o voi controla cu patimă şi duioşie. Vremea trece, iar eu încerc să iau secundele şi minutele în mâini, să am grijă de ele, să le ating zilnic şi să le dau drumul doar atunci când rămân fără vlagă. Când se lasă cortina sumbră peste corpul meu fragil, încep să mă deplasez spre o altă lume. O lume paralelă cu cea autentică, unde plouă tot timpul şi razele soarelui le gasesc în picăturile de ploaie. Acolo, fluturii joacă poker sub bănci zgâriate de oameni dubioşi. Mi-e frică, câteodată, dar mă adaptez. Mă face să uit puţin de oamenii care îmi bagă informaţii cu forţa în creier şi mă vopsesc cu litere scorojite. Aici, totul e catifelat, deşi plouă tot timpul. Ploaia mereu e caldă şi picăturile se transformă în speranţe cristalizate când aterizează pe trupul meu încălzit. Aici mă retrag eu, zilele le ascund în urechea dreaptă şi devin o egoistă, mă gândesc doar la binele meu. Când părăsesc această lume de porţelan, mă izbesc de ziduri înalte murdare de lacrimi şi dezamăgiri profunde. Le simt, printre liniile din palma stângă.

zero

Lumina purpurie a zorilor de zi îmi umblă pe retină. Urme cenuşii rămân în urmă ; pui prea multă cenuşă pe vocalele pe care mi le arunci în gură. Astăzi ai uitat să mă dai cu tuş cafeniu în jurul inimii, azi sunt umbra sufletului tău plăpând. Duc o luptă grea cu zâmbetul de ieri, nu mă lasă să-l folosesc şi azi. În această zi senină, zambetele fug de mine şi se ascund printre firele de păr de pe pieptul tău.

În această dimineaţă, mi-ai zis că mi-ai ascuns nişte cuvinte înmiresmate în buzunarul drept al inimii. Am să verific, sper să-ţi schiţez un zâmbet gingaş.

nu uita

Petalele de pe genele tale au rămas acolo şi umbra ta stă într-un colţ şi nu vorbeşte cu nimeni. Mă uit la ea, uneori o mângâi şi după mă spăl pe mâini ; culoarea pielii tale catifelate se imprimă pe degetele mele curate şi se prelinge uşor pe mână. De obicei, îmi iau aripile de buburuză şi îndepărtez petele, ca să-mi împrospătez mâinile şi mintea. Razele de lumină din ochii mei ţi-au zgâriat trupul gingaş şi acum fugi de mine ; te ascunzi într-o valiză şi îţi laşi amintirile în afara ei.

Când te vizitez, iau amintirile în mâini şi încep să râd sau să plâng - cafeaua şi atingerea ta din acel local, am sa le las mereu acolo, ca să nu uiţi niciodată. Când vei ieşi din valiză, îţi vei aminti de mine şi cu inima în dinţi ai să începi să mă cauţi prin toate paginile cărţilor din librăria mea preferată. Caută-mă acolo, unde nimeni nu e vinovat.

P.S. Frumosul se ascunde la pagina 16, paragraful 18.