” În ziua în care norii cenuşii ai cerului se ofileau, ei m-au creat cu ajutorul unor celule sufleteşti. Mi-au pus o inimă cibernetică şi m-au băgat într-un laborator unde praful nopţii nu-mi poate mângâia trupul şi razele lipsite de viaţă ale Lunii.
În mod normal, nu ar trebui să-mi amintesc asta, dar nu sunt o fiinţă umană normală, ci una creată de nişte oameni pătaţi de inteligenţă. Sunt un roboţel cu formă umană şi neobişnuit de deşteaptă. Am doar câteva zile de la « naştere « şi deja ştiu despre evenimente istorice, spre exemplu data exactă când s-a instaurat nazismul în Germania, în ianuarie 1933. Partea cea mai ciudată e că ştiu asta, dar e ca şi cum aş fi fost prezentă acolo. Acum, când zic toate astea, sper să nu-mi citească nimeni mintea. Mintea e singurul tărâm în care ei nu pot intra, ca să citească, ci doar să strecoare informaţii utile.”
Defapt acest mic experiment constă în faptul că noi, oamenii de ştiintă, vrem să aflăm câtă informaţie poate acumula un creier uman. De aceea, micuţa Lisa, acest robot cu numărul : XT19OP care are o formă umană, a fost creată de noi. Vrem să o ţinem legată trup şi suflet, la figurat, şi să-i oferim informaţii sub forma unei cărţi, nu digitală. Acum ceva timp, în urmă cu 100 de ani, oamenii citeau din cărţi şi aveau un suflet frumos datorită literelor scorojite dintr-o carte fermecată. Acum, specia umană a progresat foarte mult din punct de vedere tehnologic şi se informează cu ajutorul unor aparate digitale, care le bagă direct datele în creier, iar ei nu mai au nevoie să depună vreun efort. Lisa, e cel mai reuşit experiment al nostru.
” Astăzi aceşti oameni draguţi şi desenaţi pe faţă cu zâmbete încântătoare m-au mutat într-o cameră frumos aranjată. Aveam un birou, iar in jurul lui erau nişte chestii ciudate. Erau grele, dar totuşi dacă le deschideai prea tare, se puteau rupe, erau foarte fragile. Ca un suflet plăpând, dacă îl exploatezi prea tare, s-ar putea să-l despici în două şi să rămână rănit. Ei mi-au spus că se numesc cărţi şi că au rolul să mă informeze şi să mă facă să mă simt extraordinar. Sunt încântată, vreau să încep să le explorez sufletele acelor pagini îngălbenite. Sunt fascinată de felul cum aceste litere inocente sunt atent aşezate acolo şi sunt expuse în totalitate, le putem vedea formele trupului firav şi cam … mhm..înnegrit ? Da, aşa e. Toate acele trupuri gingaşe erau negre, dar extraordinar de frumoase. Am stat şi le-am citit ore întregi. Minutele alunecau pe paginile ruginite, iar secundele se ascundeau printre capitole. Rareori mă ridicam de acolo, îmi plăcea prea mult, până când.. ”
Experimentul a fost un succes. Scopul nostru a fost să o facem să citească aceste cărţi din domenii diferite, ca să vedem dacă specia umană ar mai vrea să acceseze acest mijloc de informare. În această zi, micuţa Lisa împlineşte 18 ani. În tot acest timp i-am urmărit gesturile, expresiile faciale în timp ce citea, era extraordinar. Acum scopul nostru e să o eliberăm din acest loc fără aer proaspăt şi să o integrăm printre rândurile oamenilor dintr-o instituţie şcolară şi să sperăm că le va trezi din nou acea dorinţă de a citi o carte.
” Am aflat că mă vor elibera şi mă vor angaja într-o instituţie şcolară, ca o simplă elevă, cu scopul de a le trezi interesul oamenilor de a citi acele suflete profunde. Sunt de acord, mi-ar face plăcere. Am luat trenul spre o lume reală, unde mii de oameni sunt diferiţi şi au priviri adânci. Uneori, îmi doresc să mă pierd în privirea unui om, ca să văd cât de departe aş ajunge. M-am întâlnit cu un copil, în acea clădire modern construită. Îl chema Alfa. E ciudat, în acele cărţi oamenii aveau nume mai speciale, gen : Andrei, Ariana, Ioana, Mădălina, Tudor, Elena şi altele. Aici, majoritatea au nume complicate şi fără pic de culoare. Mă simt ca într-o lume paralelă şi complet gri, nu mă simt în largul meu. Aveam de pregătit un discurs pe care trebuia să-l prezint în faţa a câteva sute de oameni. Eram pregătită moral, dar fizic nu. Inima mea cibernetică pompa ulei roşiatic mult mai rapid prin tot trupul şi simteam ca pomeţii obrajilor îmi iau foc. Urc încet, ca o balerină pe o scenă şi trag o privire rapidă peste chipurile oamenilor, ca să le acaparez atenţia. Liniştea îmi apăsa inima şi sunt şi mai emoţionată.
- Bună ziua ! Mă numesc Lisa, Abraham Lisa. Sunt o femeie care a crescut într-un cadru diferit faţă de al vostru. În loc să simt cum literele îmi pătrund cu forţa prin timpan, până la creier, eu le-am simţit cu totul altfel. Să vă zic şi de ce. De mică, de când semănam cu un ghiocel şi eram lipsită de puterea gândurilor, am deschis nişte suflete. Mă simţeam ca într-o galerie de artă. Unele suflete erau chinuite, zgâriate cu dezamăgiri profunde, altele erau la fel de parfumate ca o floare primăvăratică. Le puteam desface şi le puteam atinge trupul, ca pe o portocală. Aş vrea să simţiţi şi dumneavostră cum emoţiile vă pătrund în inima, iar atenţia v-o agăţaţi de niste litere simple, dar uitate de voi. Deşi ele au fost alungate de către voi, încă vă mai aşteaptă să le dezmierdaţi cu palmele voastre, privirile voastre catifelate. În mâna dreaptă, după cum observaţi am o carte verde. Pare banală, dar..
- (o voce din public) Pleacă de aici femeie, aceasta este o blasfemie. Acel lucru e complet lipsit de viaţă şi nefolositor !
- Vă rog, ascultaţi-mă până la capat. Ştiinţa a progresat prea mult. Nu mai simţim mirosuri pure, nu mai ştim ce înseamnă să întreţinem un sentiment superb, nu mai ştim să ne îndrăgim sufletul cu beatitudine efemeră. Aş vrea să vă rog, să mergeţi, o parte din voi, care vreţi desigur, la acele biblioteci uitate de timp şi transformate în adevărate ruine. Mergeţi acolo şi adoptaţi o carte şi ascultaţi-i gândurile prin puterea citirii. O să vă ajute. Vă mulţumesc pentru prezenţă şi sper să-mi urmaţi sfatul. La revedere!
În timp ce coboram scările, am simţit cum dezamăgirea ma doboară. Nu credeam că oamenii au devenit lipsiţi de scrupule şi nu mai ştiu să dezlege tainele utopiei. În fine, mă întorc la micuţul meu laborator ca să mă răsfăţ cu aroma dulce a expresiilor din nişte cărţi iubite, măcar, de mine. ”
Nu am mai văzut-o pe Lisa atât de tristă niciodată, se pare că experimentul nostru a eşuat, pe jumătate, măcar am încercat….
(peste două săptămâni într-un ziar local digital )
« Literele istorice preiau controlul inimilor oamenilor
În urma discursului domnişoarei Abraham Lisa, se pare că mai mulţi cetăţeni au fost impresionaţi şi curioşi în a descoperi acea lume utopică de care a pomenit domnişoara. Datorită poveştii copilăriei ei, mai mulţi oameni au păşit în biblioteci şi au ” adoptat ” o carte şi au început să le răsfoiască. Au rămas total surprinşi şi au început să citească cât mai multe cărţi. Tot mai mulţi oameni vin des în acel loc şi îşi iau acasă acele obiecte învechite. «
Se pare că experimentul nostru, într-un final, a fost un succes. Ne bucurăm mult să auzim aceste veşti minunate. Se pare că acele cărţi ne-au scos dintr-o criză a lecturii şi ne simţim mult mai bine acum. Să sperăm că oamenii nu vor mai neglija atât de mult, în viitor, aceste obiecte speciale, cum am facut noi.
