Suntem doi poli opuşi, eu sunt sudul, iar tu nordul. Ne completăm; eu te încălzesc atunci când inima ţi-e rece ca gheaţa, iar tu mă răceşti, când sentimentele-mi sunt înflăcărate. Ochii tăi verzi fac în fiecare seară dragoste cu punctuleţele mele albastre. Îi mângâi delicat cu genele şi îi faci să se închidă de emoţii. Mai ştii când ochii au început să-mi tremure atunci când mi-ai scris poeme pe spate? A fost magic, simţeam cum toată lumea se aşează pe spatele meu şi începe să danseze voios pe şira spinării. Erai aşa fericit când îmi încălceai părul şi te rătăceai cu degetele pe cărarea capului. Să ştii că mi-e dor de minutele alea superbe şi încălzite de dragoste pură.
Zâmbetul e ca un ocean de scântei, iar în colţul gurii ai sirene, care mă atrag în mrejele lor şi apoi începi să mă săruţi cu afecţiune. Mâinile tale mă ţin sechestrată de trupul tău plin de sentimente noi şi dăm naştere universului nostru.
Te avertizez că dacă te apropii prea mult de insula sufletului meu, s-ar putea să te ţin captiv câţiva ani. Ai grijă, dragul meu! Vei fi prizonierul dragostei mele, cuvintelor mele şi gesturilor mele. Ştii cât de greu e să spun alfabetul inimii mele când eşti prin preajmă? Inima mea se transformă de fiecare dată într-o balerină, când mă întâlnesc cu ochii tăi ; ţopăie de ici colo printre miresme de primăvară.
I wish..
Fericirea de catifea s-a ascuns, cel mai probabil, într-o haină veche de a mea, căci găsesc doar bucăţi din ea. Timpul a ascuns-o de mine, căci comportamentul meu s-a hotărît să-şi facă de cap, să acţioneze pe bază de impuls, alături de neînfricatul Orgoliu.
Mi-am îngrădit mintea cu pereţi înalţi şi albi de care mi-e frică şi nu pot scăpa, pentru că dacă scap, voi descoperi comoara pe care fiecare pirat din trupul meu vrea să o găsească. În ea se află cele mai dulci amintiri, pe care le-am capsat şi le-am aruncat în acea cutie veche pe care am îngropat-o sub timp. Dar ştiu că razele lunii mă vor ajuta să mă deschid şi să las adierea blândă a sufletului tău să mă atingă şi să pătrundă uşor. O să încerc să am încredere în petalele primăverii şi mă voi lăsa purtată de vântul din ţările calde ale inimii mele.
Am făcut o listă de cumpărături. Ea conţine următoarele : încredere în oameni, să nu uit să las trecutul în spate, să mă duc să iau nişte idei noi şi inovatoare, iubire, fericire absolută şi de asemenea să mă duc să cumpăr nişte cheiţe noi pentru uşile închise din interiorul meu. Însă, mai am nevoie de încă un lucru foarte important : o umbră care să mă ajute să trezesc dulceaţa din interiorul meu, căci fără ea nu voi reuşi să fac nimic.
Îmi trebuie mult curaj, căci mi-e frică să mă regăsesc şi să încerc să mă schimb. M-am obişnuit aşa, dar am ajuns la concluzia că întotdeauna trebuie să fac ceva nou, ca să reziste un lucru. Inima mea de porţelan va arăta mult mai bine după ce mă voi iubi cu schimbarea.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)