O data

Primul sarut,
Prima atingere,
O miscare legendara au vazut
Buzele tale: delicatete si iubire.

Tinandu-ma de mana,
Sangele mi se incalzeste,
Un gladiator ce-mi pazeste
Inima pagana.

Drogandu-se cu tigari,
Tot eu raman drogul sau principal.
Inestetica mea dragoste plina de comori,
Inchisa in al sau pumnal.

Amurg visiniu

Uita-te la geam si ai sa vezi,
Un amurg de aprilie visiniu,
Soarele isi scalda suvitele in cerul pustiu,
Visiniu si, totusi, o minunatie, pe care o vezi.

Oameni nepasatori.
Amurgul visiniu incearca sa capteze atentia,
Norii visinii laudatori :
« E ora in care se indeplineste profetia « .

Doar vrabiutele admira,amortite,
Emotia le-o reda puterea amurgului,
Adanc, prezentul inchide tomului
Paginile rupte ale cerului.

Minutele pline de culori de aprilie
Incanta amurgul visiniu, nebunie,
Banca pustie,
Stau secundele ascunse in colivie.

Contrast - George Bacovia

Femeie - mască de culori,
Cocotă plină de rafinării -
Tu, care ţipi la desfrânări târzii,
Pe visători, cu greu, îi înfiori...

Oh, sunt fecioare cu obrazul pal,
Modele albe de forme fine -
Şi singure dorm, albe, şi senine
În albele crivate de cristal...

Belsug - George Bacovia

Culori şi fum de toamnă, plâns de poet,
Apa e rece, frunzele plouă -
Vorbeşte încet, păşeşte încet,
Că totul cade cu o jale nouă.

Vinul, şi mierea, şi grâul tot
Le-au strâns, pe grabă, cine-a putut...
Tuse, şi plânset visele scot,
Du-te, oriunde, frunză de lut...

Şi-o păsărică în grădina brumată,
În liniştea rece, a iarnă-a făcut -
Am strănutat pe o stradă curată,
Frunzele toate încă n-au căzut.

A fost odată... va fi odată...
Nu spune zarea, dar spune omul -
Numai acuma e niciodată...
Adânc, prezentul, închide tomul...

Mă duc, tot acolo, în marea clădire,
E ora, de la care rămân închis -
O emoţie... o amorţire...
E toamnă... mi-au dat de scris...

Altfel - George Bacovia

Omul începuse să vorbească singur...
Şi totul se mişca în umbre trecătoare -
Un cer de plumb de-a pururea domnea,
Iar creierul ardea ca flacăra de soare.

Nimic.
Pustiul tot mai larg părea...
Şi-n noaptea lui amară tăcuse orice cânt,
-Şi-nvineţit de gânduri, cu fruntea în pământ,
Omul începuse să vorbească singur...

Alb - George Bacovia

Orchestra începu cu-o indignare gratioasă.
Salonul alb visa cu roze albe --
Un vals de voaluri albe ...
Spatiu, infinit, de o tristete armonioasă ...

În aurora plină de vioare,
Balul alb s-a resfirat pe întinsele cărări --
Cântau clare sărutări ...
Larg, miniatură de vremuri viitoare ...

Decor - George Bacovia

Copacii albi, copacii negri
Stau goi în parcul solitar
Decor de doliu funerar ...
Copacii albi, copacii negri.

În parc regretele plâng iar...

Cu pene albe, pene negre
o pasăre cu glas amar
Străbate parcul secular...
Cu pene albe, pene negre...

În parc fantomele apar ...

Si frunze albe, frunze negre;
Copacii albi, copacii negri;
Si pene albe, pene negre,
Decor de doliu funerar ...

În parc ninsoarea cade rar ...

Regret

Remuscari, pareri de rau,
Asta e ceea ce simt,
Suflet arestat si eu mint,
Ca zambetul mie cutremurator.

Panica cauzata de grijile tale,
Reactionezi barbar si aspru,
Crezi ca, dezagreabile-mi sunt sentimentele,
Pestilentiale, infecte si imputite.

Regrete cu insusiri negative,
Concepte, ganduri - prost realizate,
Doar inima mai are batai afirmative
Cu rani care sunt fisurate.

De ce atunci cand regretam plangem ?
Pentru ca suntem niste fiinte rationale.
De ce atunci cand iubim plangem ?
Pentru ca suntem creaturi prea sentimentale.

Modul de viata este insusi un regret,
Deoarece acele ceasului au luat viteza,
Iar timpul trece lent,
Ca sa ne para rau cat mai mult.

Camera este goala si alba,
Incarcata de amintiri stricate,
Caci spiritul aiurea iti umbla,
Iar eu imi scriu ideile pe foile rupte.

Masca tacerii

Cuvintele-mi zboara prin gand,
Cu creierul fumegand,
De-o nervozitate necontrolata
De tacerea capatata.

Tac.
Atat stiu sa fac.
Timpul trece, iar eu stau,
Doar stiu sa beau.

Negrul si albul imi distruge mintea,
Nu-mi pot exprima opinia,
Doar ascult povestea,
Fara sa spun parerea mea rea.

Masca tacerii imi controleaza chipul,
Doar o mimica , a starilor, usoara,
Desenata pe fata mea osoasa,
Confuzia si abstractul – acesta este tipul.

Un tip prostesc si independent,
Din cauza singuratatii,
Comunicarea mea este ca si un ciment,
Stearsa si uitata in aceasta lume a sociabilitatii.

Un mod de a iubi

Un sunet subtil,bland,
Care imi confera o senzatie frumoasa,
Farmecul, miraculosul aflat in gand,
Iubeste o fiinta taioasa.

Gandurile-mi sunt reci,
Dar inima arde,
Sentimentele inchise in beci,
Si libertatea are culoare.

Ochii mei vad doar defectele,
Ascunse dupa o cortina patata,
Filosofia ta e cam ciudata,
Si mintea iti este beata.

Sange incalzit de iubire,
Privire agera si plina de fericire,
Suflet divinizat de mine,
Psihic condus de tine.

Conduita ta da gres,
Iar eu nu stiu cum sa te mai opresc,
O fiara feroce cu blana maces,
Alcolizata de vinul romanesc.

Prin erorile tale mintale,
Imi place mai mult sa stau cu tine la taclale,
Cu tine sa citesc ziarul dimineata
Si cafeaua facuta cu greata.

Din gura ta ies documentare,
Istorie, arta, fotografie,
Subiecte interesante pline de o ideologie tare,
Miezul creierului informat mie cu tine.