Acum scrumează..

Aprinde-ţi ţigara.

Ascultă-mă.

Fumul ei îţi va înveli uitarea.

Dar taci, pentru că picăturile de scrum se îndrăgostesc acum,

De buzele tale crăpate,

Mâzgâlite cu muzica toamnei.

Dansează cu aroma ei,

Mişcă-ţi gândurile pe lângă ea,

Îndrăgosteşte-te de trupul ei fin,

Care se sacrifică, ca să uiţi.

Ce să uiţi?

Lacul albastru de lângă casa văruită,

Înconjurată de copaci singuri.

Mirosul tău de mere o înnebuneşte,

Observi?

Se topeşte când o săruţi

Şi o laşi fără haine.

Dacă îţi place să fumezi, înseamnă că iubeşti aburii,

Care se ridică în fiecare dimineaţă din ceaşca ta de cafea.

Dacă iubeşti,

Fumează-ţi inhibiţiile şi lasă-ţi dorinţele

Să cadă într-o scrumieră veche,

Să se dezlănţuie în voie,

Pe ritmurile inimii tale.

S-a terminat ţigara,

Ai reuşit să uiţi?

Noaptea e catifelată

Noaptea e ca o femeie;

Jonglează între realitate şi metafizic,

Zâmbetul ei e atât de larg, încât acoperă lumea toată -

Cum face o femeie fericită.

De asemenea, niciodată nu se îmbracă la fel,

Astăzi îşi ia carul mic ca rochiţă,

Mâine o stea căzătoare printre firele ei de păr.

Parfumul ei e inegalabil şi unic,

Îi place să fie stilată.

Deşi e rece, ea are o inimă de foc,

Dimineaţa orizonturile ei sunt încălzite

De un " Bună dimineaţa! " încântător.

Dacă într-o zi nu e răsfăţată cu acel mesaj frumos,

E înfuriată - unde nervoase şi reci te doboară şi-ţi fac pielea de găină,

Fulgere şi tunete de cuvinte reci şi seci te lovesc,

Şi ploi torenţiale de lacrimi polare îţi izolează sufletul la Polul Nord.

Îi place să fie ascultată şi privită,

Dar să fie linişte, adoră liniştea şi iubeşte natura solitară,

E mai blândă cu ea, decât cu noi - muritorii de rând.

Ea este magică - plină cu sentimente nemuritoare şi gânduri infinite.

Doar tu citeşti din palmele ochilor mei

969 de cuvinte calde au ajuns într-un mesaj,

În telefonul creierului meu, în meniu, la auz -

Acolo unde primesc mesaje de orice fel.

Astăzi cuvinte strălucitoare şi toride mi-au înroşit obrajii

Sub praful de pe str. Albina nr 3, unde câinele gri latră tot timpul.

Lacul se reflecta în ochii mei

Şi amintiri nespuse au început să se prelingă

Printre crăpăturile buzei inferioare.

Mi-ai zis că ai învăţat să ai rabdare cu norii din lumea noastră,

Să-i hrăneşti şi să ai grijă de ei

Şi totul, cică din cauză că ţi-am pus răbdarea într-un pliculeţ de zahăr

Şi sentimente noi în cafeaua verde care avea gust de ceai.

Scrumul din respiraţia mea cădea,

Atunci când stateai în faţa mea şi-mi zâmbeai fără dar şi poate -

Bulevarde fine erau pe obrajii tăi curaţi -

Mi-ar plăcea să mă plimb o dată pe acolo sau să mă prindă o ploaie rece.

M-ai răsplătit pentru că te cunosc şi pentru că te-am adus în lumea mea

Imaginară şi plină de culori triste şi fericite.

Promit că voi avea grijă să te sculptez cu atenţie în continuare

Şi da, îţi voi pune stresul în testul final.

P.S. Mă bucur că doar tu îmi înţelegi cuvintele încurcate,

mulţumesc.

visare verde sub razele soarelui albastru

Într-o zi te voi vedea cum ţii fericirea de mână

Şi vei trece pe lângă mine ca pe lângă umbra unui necunoscut,

Ne vom recunoaşte doar în coşmarurile păcătoase,

Acolo unde nu sunt reguli.

Mi-aş dori ca viaţa mea să fie un vis,

Şi să mă trezesc doar când ceva rău îmi zgârie obrazul drept,

Şi să adun toate lucrurile urâte într-o cutie

Şi să o arunc undeva.

Adorm din nou şi visez cum culorile îmi trezesc viaţa,

Simt cum braţele norilor mă îmbrăţişează

Sub ochii curioşi şi lacomi ai domnului Soare.

Simt cum Soarele e gelos că florile mă iubesc mai mult pe mine -

Simt parfum de zmeură în părul meu tot timpul.

Vreau să dorm mereu, să nu mă mai trezesc,

Ca să văd mii de umbre necunoscute

Cum îmi calcă cu neruşinare trupul curat.

Mă doare - simt prea multe cuvinte,

Iar sentimentele îmi fug prin vene,

Mai repede şi mai fierbinţi decât sângele.

Nu mai vreau să am palpitaţii,

Când îţi văd reflexia în lacul fără scrum,

Dintr-o lume cu tutun.

Fluturii îmi trezesc ochii devreme

Mă scufund într-un acvariu cu păcate -

Mici, mari, dar cu aceeasi capacitate

De a-mi rupe pânzele ale unei nopţi.

Mă grăbesc să ajung la mal, să vă arunc pe toţi

Cei care mă mâzgâlesc pe faţă când se uită la mine,

Când trec pe lângă mine, pe stradă, şi-mi arunc priviri asasine.

Norii îmi spală trupul sărat,

Frunzele galbene îmi încălzesc sufletul dezmembrat,

Fluturii îmi trezesc ochii devreme,

Iar buburuzele mă învelesc cu poeme.

Ştii cine se află în peştera aia?

Gândul tău magic pe care l-a ars ploaia,

Pentru că l-ai uitat într-un buzunar murdar.

Şi ai uitat să legi literele din abecedar

Ca să ne mai citim prin scrisorile îndrăgostite.

Acest acvariu este al tău - apucă-mă de sentimentele amorţite

Şi aşează-mă pe umărul tău, te rog, domnule.

Vreau să-mi spăl Păcatele cu majuscule.

Mi-e frică să mai stau aici, să-mi aud sufletul ţipând,

Să simt norii cântând -

Melodiile noastre de mult lăsate în Gând.

Dacă vrei să mă ţii prizonieră pe aici

Vin-o, te rog, dimineaţa, ca să-ţi simt paşii liniştiţi

Apropiindu-se încet de umbra mea - Ia ghici !

Mi-e dor de tine, domnule Vino Pleacă Aici !

Scurt

Fluturaşule, hai să visăm sub cafeaua caldă,

Hai să mergem sa ne bronzăm pe marginea unei căni

De cafea încălzită de razele soarelui.

Vreau să zburăm prin cer, printre nori,

Să mergem cu bicicleta şi să ne lăsăm aripile

La start - printre hainele noastre murdare.

Să ne lăsăm grijile într-un borcan

Şi să ne lăsăm purtaţi de curcubee

Mari şi mici, dintr-o lume cu pitici.

Hai să facem asta, pentru că am atâtea poveşti

Să-ţi şoptesc la urechea ta muzicală.

Floarea albă se desprinde -

Domnule, aş vrea să stai pe acest scaun

Şi să mă priveşti cum ştii tu mai bine.

Uită-te la zâmbetul meu de claun

Şi la ochii mei plini de zile toride.

Te rog, ajută-mă să-mi găsesc un drum

Spre inima ta din oraşul cu scrum

Şi învaţă-mă să-ţi sărut roşeaţa buzelor crăpate

Şi cum să-ţi îmbrăţişez coastele abandonate.

Ai dreptul de a-mi critica fiecare cută de pe trup

Şi să-mi spui toate păcatele pe care le-am făcut.

Numai, te rog, spune-mi secretul

Cum zbori prin mine fără să-mi dau seama că-mi mâzgâleşti portretul.

E ciudat, simt brize reci în urechea stângă

De când mi-ai făcut floarea albă să plângă,

De dor de tine şi sentimente adolescentine.

Stau în faţa ta cu sufletul dezvelit ce-ţi aparţine

Şi pictează-mi o poveste pe coapse,

Poate îţi înţeleg, domnule, sentimentele ambiţioase.

Şi te-ai ridicat şi m-ai folosit pe post de pătură -

Ţi-ai încalzit inima îngheţată şi singură.